16.000 de vizitatori la BIFE - SIM 2024: industria mobilei a strălucit la ROMEXPO

BIFE - SIM 2024 s-a încheiat cu un succes răsunător, atrăgând aproape 16.000 de vizitatori, specialiști și public larg, pe parcursul celor 4 zile de desfășurare. Evenimentul a demonstrat din nou forța și creativitatea industriei mobilei din România, oferind profesioniștilor și pasionaților o platformă ideală de networking și inspirație.

Cifrele BIFE-SIM 2024

162 de companii expozante, creștere cu 48% față de ediția anterioară

·       73 de producători de mobilă și decorațiuni

·       31 de companii care comercializează accesorii, echipamente și utilaje pentru prelucrarea lemnului și a mobilei

·       34 de companii care comercializează materiale pentru industria mobilei și decorațiuni de interior

·       11 companii care prestează servicii pentru industria mobilei

·       parteneri

15.795 mp suprafață expozițională, creștere cu 48% față de ediția anterioară

Aproape 16.000 de vizitatori, cu 10% mai mulți față de ediția anterioară, remarcându-se vizitatorii profesioniști

26% grad de internaționalizare (42 de expozanți din Moldova, Polonia, Italia, Portugalia, Serbia, Turcia, Ucraina, Ungaria, China)

„Prin participarea în număr atât de mare și prin prezența campionilor mobilei românești la BIFE-SIM 2024 am dorit să arătăm forța industriei noastre și importanța acesteia în economia națională a României. Am vrut să fim văzuți așa cum suntem: mari producători și exportatori. Industria mobilei este una dintre puținele industrii pe excedent, anul trecut ocupând locul 6 între sectoarele cu aport valutar pozitiv la balanța comercială a României”, susține Dumitru Blaga, președintele Asociației Producătorilor de Mobilă din România – APMR.

Industria mobilei în lumina reflectoarelor

Ediția din acest an a fost marcată de prezența a 162 de companii de top, care au prezentat cele mai recente colecții de mobilier, accesorii și echipamente tehnologice, punând în valoare capacitatea remarcabilă de producție a României. Expozanții au surprins publicul cu piese de mobilier care integrează tendințele internaționale în design și sustenabilitate, iar standurile au fost amenajate cu creativitate și rafinament, oferind o experiență vizuală de excepție.

Networking și oportunități de business

BIFE - SIM 2024 a fost mai mult decât un simplu eveniment – a reprezentat un adevărat centru de conexiuni profesionale.

„Ne bucurăm că am reușit să aducem din nou în prim-plan acest eveniment important pentru companii și specialiști, oferindu-le o platformă eficientă de networking și schimb de experiență. Aplicația ROMEXPO a facilitat interacțiunea dintre expozanți și vizitatori, asigurând un mediu dinamic pentru dezvoltarea de noi parteneriate și proiecte, iar programul variat al activităților conexe a adus plus valoare evenimentului, transformând BIFE – SIM 2024 într-un adevărat hub al inovației pentru industria mobilei”, transmite Mihai Costriș, director executiv ROMEXPO.

Planuri pentru o ediție spectaculoasă în 2025

„Au fost zile pline, cu invitați speciali și vizitatori profesioniști. Mulțumim, tuturor, pentru susținere și încredere. Atmosfera a fost una de interacțiune între specialiști, la cel mai înalt nivel. Suntem încântați de ecoul pe care îl are acest eveniment printre membrii APMR, dar și în întreaga industrie. În consecință, împreună cu ROMEXPO vă anunțăm că următoarea ediție a BIFE-SIM va avea loc în perioada 18 - 21 septembrie 2025. Vă așteptăm alături de noi, să construim împreună conexiuni durabile”, susține Nadina Nedelea Rus, director executiv al Asociației Producătorilor de Mobilă din România – APMR.

Despre BIFE – SIM

BIFE - SIM este cea mai importantă platformă de promovare a industriei mobilei din România, oferind producătorilor, designerilor și arhitecților o oportunitate unică de a-și prezenta produsele și inovațiile. Evenimentul este organizat de ROMEXPO, în parteneriat cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România – APMR și Camerele de Comerț și Industrie din România.

Cauta produse pentru proiecte tip:

Recomandari