Săptămâna Geodeziei Românești – cel mai important eveniment al comunității geodezice din România – s-a desfășurat între 23-26 octombrie, în București. Tema din acest an, „Ingineria geodezică în serviciul comunităţii,” a subliniat rolul esențial al geodeziei în dezvoltarea durabilă și infrastructura modernă. În preambulul evenimentului a avut loc cea de-a 7-a Întâlnire Europeană a Tinerilor Geodezi (7YSEM), organizată de FIG Young Surveyors Network, CLGE și Comisia de Tineret a Uniunii Geodezilor din România. Tema acestui an, „Construim împreună: Geodezii în fruntea Provocărilor de Mâine,” a inspirat tinerii profesioniști să devină liderii soluțiilor de mâine.
Top Geocart a participat ca sponsor al Săptămânii Geodeziei Românești și a prezentat, la standul său, tehnologii de ultimă generație de la Leica Geosystems, susținând evoluția domeniului geodezic.
În plus, Leica Geosystems part of Hexagon a sustinut evenimentul 7YSEM, prin reprezentanta Lidija Spiranec, consolidând angajamentul pentru pregătirea următoarei generații de geodezi.