Cine a trecut prin Roma știe că Gara Termini nu este doar un loc de plecări și sosiri. Este un univers în sine: aglomerație, fluxuri de oameni care se intersectează, bagaje grăbite, dar și fragmente de istorie care îți apar pe neașteptate în drum. Cea mai mare gară a orașului și unul dintre cele mai importante noduri feroviare din Europa, Termini este mai mult decât infrastructură – este o lecție vie despre cum orașele reușesc să suprapună secole întregi de memorie și modernitate.

Între zidurile antice și sticla modernă

Gara are o poveste fascinantă. Construită inițial în secolul XIX și remodelată după al Doilea Război Mondial de arhitecții Eugenio Montuori, Leo Calini și Annibale Vitellozzi, clădirea se remarcă prin fațada amplă de sticlă, care încadrează o parte din zidurile serviene – cele mai vechi fortificații ale Romei. Formele curbe ale structurii au fost gândite să urmeze linia acestui zid antic, o încercare de a face prezentul să danseze cu trecutul.

Dar, odată cu extinderea spațiilor comerciale, această relație a început să se piardă. Vitrinele și reclamele au ascuns treptat perspectiva asupra zidurilor, iar experiența călătorului a devenit una confuză, lipsită de coerență.

Totul s-a schimbat când arhitecții de la L35 au câștigat competiția pentru revitalizarea gării. Provocarea lor a fost uriașă: cum să redea claritatea și demnitatea unui loc care primește zilnic sute de mii de oameni, fără să piardă nimic din istoria pe care o poartă?

Răspunsul a venit printr-o abordare holistică. Fluxurile de circulație au fost reconfigurate astfel încât oamenii să se poată orienta intuitiv, casele de bilete au fost mutate într-un punct central, iar galeriile comerciale au fost redesenate cu linii simple și dinamice, ușor de parcurs. Nu mai ești doar un călător grăbit care se rătăcește printre magazine; ești parte dintr-un traseu fluid, gândit să te conducă firesc.

Poate cea mai spectaculoasă parte a intervenției este cea de la nivelul subteran, numit sugestiv „Forum”. Acolo, printre pereți de beton și trasee contemporane, se dezvăluie fragmente ale fortificațiilor antice.

Arhitecții au gândit pardoseli suspendate și plafoane discrete pentru a păstra continuitatea vizuală asupra acestor relicve, iar iluminatul a fost creat astfel încât să pună în valoare fiecare piatră veche. Mai mult, s-au deschis goluri care lasă lumina naturală să pătrundă în acest spațiu subteran, conectându-l vizual cu galeriile comerciale de la suprafață. Și pentru că zgomotul era inevitabil într-un astfel de nod de transport, plafonul metalic introdus aici absoarbe sunetele, transformând atmosfera într-una mai calmă, mai umană.

Intervenția nu a venit cu gesturi teatrale. Dimpotrivă, materialitatea a fost păstrată simplă: sticlă și metal care intră într-un dialog firesc cu tonurile și texturile istorice deja existente. Expresivitatea nu stă în forme extravagante, ci în claritatea compoziției, în modul în care prezentul știe să pună reflectorul pe trecut.

După cum spune Caterina Memeo, partener L35 Architects, esența proiectului a fost „să nu adăugăm complexitate inutilă într-o clădire deja marcată de atâtea straturi de istorie”.

Astăzi, Gara Termini nu mai este doar un loc unde îți iei trenul spre Florența sau Milano. Este un spațiu unde simți Roma în toată complexitatea ei: trecutul îndepărtat al zidurilor serviene, modernismul postbelic și pulsul contemporan al unui oraș globalizat.

Plimbându-te prin noul spațiu, ai impresia că totul e într-un dialog deschis – oamenii cu clădirea, prezentul cu trecutul, funcționalitatea cu emoția. Și poate asta este lecția cea mai frumoasă: atunci când arhitectura își amintește să fie un pod între epoci, orașele devin mai mult decât simple decoruri – devin povești vii.

Sursa: Igloo