În cartierul Neukölln din Berlin, un fost atelier de lăcătușerie construit în 1931 a trecut printr-o transformare care arată cum arhitectura poate reconcilia istoria cu nevoile prezentului. Clădirea, cândva garaj, apoi depozit de artă, atelier industrial și în final spațiu abandonat, este astăzi reimaginată de ALAS Alarcon Linde Architects ca un ansamblu de apartamente și ateliere pentru artiști. Este o intervenție discretă, atentă și profund respectuoasă față de identitatea locului.
Configurația în formă de U, cu o curte centrală care amintește de fermele tradiționale germane, a reprezentat structura de bază pentru un proiect ce nu a încercat să șteargă trecutul, ci să îl recalibreze. Zidariei originale i s-au adăugat consolidări necesare, iar unul dintre cele mai remarcabile gesturi este izolarea fațadelor prin panouri din fibră de lemn protejate cu cofraje din pin ars. Materialul, prelucrat printr-o interpretare contemporană a tehnicii japoneze Shou Sugi Ban, îmbină durabilitatea cu o expresie vizuală profund tactilă, transformând fațada într-un element cu caracter propriu, autentic.
Ferestrele au fost regândite pentru a aduce mai multă lumină și pentru a crea o relație firească între interior și exterior. Parapetul coborât și pervazurile generoase din lemn funcționează ca locuri de ședere, oferind un mod diferit de a locui spațiul, mai informal și mai conectat la curtea comună. Acoperișurile au fost consolidate, izolate și transformate în suprafețe verzi, un element care contribuie atât la eficiența energetică, cât și la confortul termic.
Curtea centrală, eliberată de asfalt, a fost transformată într-o zonă permeabilă și plantată, dominată acum de un nuc ce devine un reper simbolic pentru comunitatea care locuiește și lucrează aici. Este un gest simplu, dar cu impact semnificativ, pentru că reintroduce natura în locul unde ani la rând activitatea industrială a fost dominantă.
Intervențiile în interior sunt reduse, gândite ca ajustări fine, menite să ofere spații funcționale fără a elimina caracterul construcției. În unele zone, zidăria originală a fost dezvelită pentru a pune în valoare textura și materialitatea inițială, în timp ce în atelierele care necesitau un fundal mai neutru au fost folosite finisaje semitransparente. Proiectul nu caută uniformitate, ci continuitate – fiecare spațiu păstrează urmele timpului, integrate într-o logică funcțională actuală.
Transformarea acestui ansamblu este o demonstrație a felului în care un proiect bine calibrat poate extinde viața unei clădiri fără a-i altera personalitatea. În loc să impună o estetică nouă, arhitecții au lucrat cu ceea ce exista deja, adăugând doar acele elemente necesare pentru a aduce confort, eficiență și flexibilitate.
Este genul de intervenție care arată cum arhitectura poate revitaliza un fragment de oraș, nu prin spectaculos, ci prin inteligență și respect față de memorie. Spațiul rezultat este, în mod natural, unul pentru creativi – pentru că păstrează straturile trecutului, dar le oferă un nou context, adaptat ritmului contemporan.
