Discuția despre carbonul clădirilor ajunge frecvent la materiale: beton cu emisii reduse, oțel reciclat, lemn sau produse cu declarații de mediu. Pentru arhitect, însă, unele dintre deciziile cu impact major sunt luate înainte de specificarea unui singur produs. Volumul, structura, deschiderile, subsolurile și suprafața anvelopei sunt stabilite devreme și influențează cantitatea de material necesară întregului proiect. În contextul în care Europa introduce evaluarea carbonului pe întreg ciclul de viață al clădirilor, carbonul începe să devină o variabilă de proiectare încă din faza de concept.

Carbonul intră în proiect înaintea materialului

Primele etape ale proiectării vin cu un paradox: echipa are încă relativ puține informații despre viitoarea clădire, dar dispune de cea mai mare libertate de a-i modifica parametrii fundamentali. Atunci sunt stabilite suprafața, numărul de niveluri, geometria, trama structurală, deschiderile, subsolurile și principiul de alcătuire a anvelopei.

Standardul RICS pentru evaluarea carbonului pe întreg ciclul de viață – Whole Life Carbon Assessment – recomandă integrarea analizei încă din faza de concept. În acest moment pot fi utilizate cantități estimate și date generice, urmând ca informațiile să fie rafinate pe măsură ce proiectul avansează. Scopul evaluării timpurii este tocmai identificarea oportunităților de reducere cât timp există încă suficientă libertate pentru schimbarea proiectului.

Pentru arhitect, aceasta este poate cea mai utilă perspectivă asupra whole-life carbon: nu doar o valoare care trebuie raportată la final, ci un criteriu cu care pot fi comparate variantele de proiect.

Înainte de material, cât material?

Structura este unul dintre cele mai clare exemple. Impactul său nu depinde exclusiv de alegerea betonului, oțelului sau lemnului, ci și de eficiența cu care este utilizat sistemul respectiv. Trama, deschiderile, consolele, transferurile structurale și dimensionarea elementelor influențează cantitatea de material necesară.

O deschidere mare poate fi esențială pentru flexibilitatea programului sau pentru calitatea spațiului. În alt proiect, aceeași soluție poate solicita resurse suplimentare fără un beneficiu comparabil. Întrebarea relevantă nu este dacă astfel de gesturi trebuie eliminate, ci ce valoare arhitecturală și funcțională obținem pentru resursele pe care le solicită.

De altfel, practica actuală de evaluare a carbonului merge exact în această direcție. O analiză RICS publicată în iunie 2026 arată că, încă din fazele timpurii, elemente precum volumetria, structura și fațada sunt de regulă suficient de definite pentru estimări preliminare, capabile să susțină deciziile înainte ca proiectul să se rigidizeze.

Aceeași logică merită aplicată subsolurilor. Înainte de optimizarea betonului sau a armăturii, poate exista o întrebare mai fundamentală: de câtă construcție subterană avem realmente nevoie? Reducerea unei suprafețe construite poate avea uneori un efect mai direct decât optimizarea ulterioară a materialelor din care aceasta este realizată.

Forma arhitecturală are și o eficiență materială

Două clădiri care oferă aceeași suprafață utilă nu presupun automat aceeași cantitate de anvelopă și structură. Retragerile, fragmentările, consolele, curțile și terasele pot crește suprafața fațadelor și acoperișurilor și pot introduce mai multe racorduri și detalii constructive.

Asta nu transformă compactitatea într-un obiectiv în sine. O curte poate îmbunătăți lumina naturală și calitatea spațiului, o retragere poate răspunde contextului urban, iar o consolă poate avea o justificare funcțională clară. Dar carbonul introduce încă o întrebare în procesul de proiectare: ce valoare produce complexitatea suplimentară?

Pentru arhitect, relația dintre suprafața utilă obținută și cantitatea de structură și anvelopă necesară poate deveni astfel un criteriu de comparație încă din studiile de concept. Nu pentru a uniformiza arhitectura, ci pentru a face vizibile consecințele materiale ale formei.

Precizia vine mai târziu. Capacitatea de a schimba proiectul, nu.

Pe măsură ce proiectul avansează, evaluarea carbonului devine mai exactă. Apar cantitățile calculate, sistemele definitive, producătorii și datele specifice produselor. În același timp, posibilitatea de a modifica volumul, de a elimina un nivel de subsol sau de a reconsidera trama structurală scade.

Tocmai de aceea, RICS prevede evaluări succesive și permite în faza de concept inclusiv comparații între opțiuni pentru anumite elemente ale clădirii. În cazul anvelopei, de exemplu, pot fi analizate împreună efectele asupra carbonului încorporat și asupra celui operațional, înainte de alegerea definitivă a soluției.

Un calcul aproximativ realizat la momentul potrivit poate fi, așadar, mai valoros pentru proiect decât unul foarte precis realizat după ce opțiunile majore au fost deja închise. Carbonul devine astfel instrument de decizie, alături de cost, structură, funcțiune, confort și calitatea spațiului.

Din 2028, whole-life carbon intră într-o etapă nouă

În mai 2026, Comisia Europeană a publicat cadrul comun pentru calcularea potențialului de încălzire globală – GWP – pe întreg ciclul de viață al clădirilor noi, pentru a crea o metodologie comparabilă între statele membre.

Conform Directivei revizuite privind performanța energetică a clădirilor, de la 1 ianuarie 2028, GWP pe întreg ciclul de viață va trebui calculat și declarat în certificatul de performanță energetică pentru clădirile noi cu o suprafață utilă mai mare de 1.000 mp. Din 1 ianuarie 2030, cerința se va aplica tuturor clădirilor noi.

Pentru arhitecți, schimbarea este mai importantă decât apariția unei noi valori într-un certificat. Impactul climatic al clădirii intră treptat în aceeași zonă de decizie cu energia, structura, costul și performanța tehnică.

Întrebarea nu mai este doar „din ce construim?”

Materialele rămân esențiale, dar înaintea specificării lor există întrebări care pot schimba fundamental rezultatul: cât construim, cât material solicită structura, de cât subsol avem nevoie și câtă anvelopă generăm pentru suprafața utilă obținută?

Arhitectura nu poate fi redusă la kgCO₂e/m². Contextul, funcțiunea, confortul, durabilitatea și calitatea spațiului rămân criterii fundamentale. Carbonul introduce însă o informație suplimentară prin care alternativele pot fi comparate și argumentate mai bine.

În acest sens, reducerea amprentei unei clădiri nu începe neapărat cu alegerea unui produs cu emisii mai reduse. Poate începe cu o structură mai eficientă, un subsol mai bine dimensionat, o geometrie atent calibrată sau, pur și simplu, cu materialul pe care proiectul nu mai are nevoie să îl consume.

Pentru că unele dintre cele mai importante decizii privind carbonul unei clădiri sunt luate înaintea specificațiilor tehnice. Sunt deja desenate în plan, secțiune și volumetrie.

Ești arhitect, proiectant sau designer? Creează-ți gratuit profilul pe Arhispec.ro și prezintă-ți proiectele de referință unei audiențe relevante din industria construcțiilor.