Implementarea reală a metodologiilor BIM în România rămâne un subiect intens discutat, dar insuficient asumat. Dincolo de caracterul său tehnic, BIM reprezintă o schimbare de paradigmă care atinge întreaga industrie: arhitectură, proiectare, execuție, operare și administrație publică. Monica-Gabriela Amuza, doctorand urbanist peisagist și Allplan Product Owner la ALLBIM NET, analizează acest proces și explică unde ne aflăm, ce funcționează și ce trebuie, de fapt, schimbat.

Implicată în programe de formare profesională, dar și coordonator tehnic al The BIM Challenge – competiție dedicată studenților și profesioniștilor care vor să lucreze la standarde actuale – Monica vorbește despre barierele reale ale industriei, dar și despre oportunitățile care pot accelera adoptarea BIM în România.

Interviul de mai jos conturează, fără eufemisme, imaginea unei tranziții aflate încă la început, dar perfect realizabile dacă educația, reglementarea și colaborarea vor merge în aceeași direcție.

Unde ne aflăm, în mod real, în România, cu implementarea BIM la nivel de industrie? Există date, indicatori sau repere concrete care arată gradul de adopție?

„Dacă ne uităm realist la situația din România, implementarea BIM se află încă într-o etapă incipientă. Începem să vedem mențiuni în caietele de sarcini și avem un roadmap care trasează direcțiile principale, însă, la nivel practic, suntem departe de o adoptare clară și unitară. Există interes și deschidere, dar aplicarea rămâne fragmentată. Totuși, devine evident că proiectele de mari dimensiuni nu mai pot fi gestionate eficient fără BIM.

Un exemplu bun este domeniul infrastructurii, unde observăm deja cerințe BIM în caietele de sarcini. În această zonă, și noi, la ALLBIM NET, contribuim prin programe de formare și certificare dedicate.

Sunt optimistă pentru că văd cum apar tot mai multe inițiative de formare în această direcție. Am fost implicați, de exemplu, în organizarea unor cursuri de formare profesională în domeniul BIM și GIS alături de OAR – Filiala Teritorială București. Iar prin The BIM Challenge, eveniment pe care îl coordonez împreună cu o echipă tânără, creativă și foarte bine pregătită, contribuim la formarea atât a studenților, cât și a proiectanților, pentru a lucra conform principiilor și standardelor BIM.”

România are de câțiva ani standardul SR EN ISO 19650, dar fără un cadru normativ clar obligatoriu, implementarea BIM se bazează adesea pe inițiative private. Ce efect are această ambiguitate asupra modului în care antreprenorii se raportează la BIM? Lipsa obligativității duce la inovație sau la evitare?

„Cred că inițiativele din zona publică sunt esențiale pentru adoptarea oricărei metodologii la nivel național. Un exemplu relevant este Ordinul 904/2023, care a introdus obligativitatea livrării documentațiilor de urbanism în format GIS. Practic, acesta a standardizat procesul și a impus livrarea digitală în domeniul urbanismului. Totodată, este vorba și despre managementul informației, însă la o scară teritorială mai mare, aspect extrem de relevant și util pentru industria AEC, întrucât pe baza datelor geospațiale sunt fundamentate deciziile.

Implementarea nu este lipsită de provocări, iar rezistența la schimbare rămâne semnificativă, însă impactul este clar: reglementarea a deschis drumul către o bază unică de date pentru documentațiile de urbanism, a adus mai multă transparență și a stimulat apariția multor inițiative inovatoare în piață.

Ca exemplu, această schimbare ne-a determinat inclusiv pe mine și pe echipa mea să dezvoltăm un instrument integrat în Allplan, GeoPackage, care permite livrarea documentațiilor de urbanism în format GIS, conform cerințelor Ordinului 904/2023.

Cred că pentru BIM este nevoie de un parcurs asemănător: proiecte pilot la nivel național, un cadru normativ unitar și programe de formare dedicate. În lipsa acestora, există riscul ca fiecare companie sau chiar fiecare caiet de sarcini să interpreteze diferit ce înseamnă BIM, ceea ce duce la confuzie și aplicare parțială.”

Constructorii folosesc adesea doar o fracțiune din potențialul BIM, tratându-l ca pe o colecție de fișiere 3D. Care este linia dintre „BIM mimat” și „BIM real”? Cum se pot educa actorii implicați pentru a înțelege diferența?

„Cred că termenul «BIM mimat» este, de fapt, expresia unui nivel scăzut de maturitate BIM. Nu este vorba de o simulare, ci de o etapă firească prin care trec multe organizații aflate la început de drum.

Diferența dintre un nivel incipient și un BIM autentic o face, în primul rând, înțelegerea faptului că BIM nu înseamnă doar modele 3D, ci managementul informației. ISO 19650 trasează foarte clar etapele de maturitate și responsabilitățile celor trei părți implicate: partea angajatoare, partea angajată ca lider și partea angajată.

BIM real presupune, dacă ar fi să punctez câteva cerințe esențiale: asumarea clară a rolurilor și responsabilităților, utilizarea unui CDE (Common Data Environment) și o abordare orientată către întreg ciclul de viață al construcției, scopul final fiind generarea unui model de informație al activului în utilizare. Și pentru că vorbim despre managementul informației, nu putem uita definirea unei liste exhaustive de cerințe de informație, unde precizia formulării este la fel de importantă ca și conținutul.”

Acest interviu deschide o discuție necesară: digitalizarea în construcții nu se face prin software, ci prin strategie, educație și norme clare. BIM nu este un trend, ci o infrastructură de lucru pe care industria va trebui să o adopte mai devreme sau mai târziu.

Interviul complet cu Monica-Gabriela Amuza poate fi citit în ediția 2025 a publicației „Top 100 Firme de Arhitectură din România”.

Comandă acum