Pentru mult timp, arhitectura a pornit de la materie. Piatra, cărămida, betonul sau oțelul reprezentau baza din care se construiau ideile și formele spațiului. Astăzi însă, într-un context dominat de digitalizare și inteligență artificială, punctul de plecare al proiectării începe să se schimbe: înainte de materiale, apare informația.

Această schimbare a fost tema centrală a First Matter Symposium, organizat la David R. Ravin School of Architecture din cadrul University of North Carolina at Charlotte. Pornind de la conceptul alchimic prima materia – materia primordială din care se pot transforma toate lucrurile – discuțiile au propus o reinterpretare contemporană: în arhitectură, „materia inițială” devine tot mai des datele.

Datele ca material de proiectare

Inteligența artificială nu mai este doar un instrument tehnologic în arhitectură. Ea începe să influențeze modul în care este gândit întregul proces de proiectare.

Pentru arhitectul și cercetătorul Andrew Witt, profesor la Washington University in St. Louis, datele pot fi tratate ca un material arhitectural. Modele computaționale și simulări complexe permit integrarea în proiectare a unor informații despre sisteme ecologice, infrastructuri globale sau dinamica resurselor naturale.

Astfel, arhitectura poate opera la scări mult mai mari decât cea a unei clădiri individuale. Analiza degradării mediului, monitorizarea ecosistemelor sau modelarea schimbărilor climatice pot deveni parte din procesul de design. În acest context, arhitectul nu mai modelează doar forme, ci interpretează fluxuri de date care influențează deciziile materiale și spațiale.

Inteligența artificială și creativitatea arhitecturală

Arhitectul Karel Klein, profesor la Sci-Arc, explorează modul în care AI transformă creativitatea în proiectare.

Modelele de învățare automată pot analiza volume uriașe de imagini și desene arhitecturale, identificând tipare și generând noi interpretări vizuale. Practic, capacitatea umană de a observa și reproduce modele – ceea ce filosoful Walter Benjamin numea „facultatea mimetică” – este amplificată de algoritmi.

Interesant este că rezultatele cele mai inovatoare apar uneori atunci când seturile de date sunt limitate. Restrângerea informației poate produce combinații neașteptate și idei noi, o strategie pe care cercetătorii o numesc „ignoranță productivă”.

În acest context, arhitectul devine tot mai mult un curator al informației, alegând ce date intră în procesul de proiectare și cum sunt interpretate.

Materia și perspectiva timpului lung

În paralel, cercetările profesorului Brandon Clifford de la MIT readuc în discuție materia însăși, dar într-o perspectivă diferită.

Inspirat de tehnici constructive antice, precum zidăria ciclopiană folosită în structuri istorice din America de Sud, Clifford explorează sisteme constructive bazate pe blocuri masive de piatră care pot fi mutate și reutilizate în diferite configurații.

Prin combinația dintre fabricație digitală și analiza computațională a materialelor, aceste experimente propun o arhitectură gândită pentru cicluri materiale de foarte lungă durată – o perspectivă numită adesea „deep time”.

Un nou început pentru procesul de proiectare

Exemplele prezentate în cadrul First Matter Symposium sugerează o schimbare fundamentală în modul în care începe procesul de proiectare. În loc să pornească exclusiv de la forme sau materiale, arhitectura contemporană se bazează tot mai mult pe sisteme complexe de informații, interpretare și analiză.

Datele despre mediu, infrastructură, resurse sau comportamentul utilizatorilor devin parte integrantă a procesului creativ. În același timp, inteligența artificială transformă modul în care arhitecții explorează posibilitățile formale și conceptuale ale proiectării.

În acest context, materia nu dispare din arhitectură, dar apare într-o relație nouă cu informația. Proiectarea nu mai începe doar cu beton, oțel sau lemn, ci cu modele digitale, simulări și interpretări ale datelor.

Iar pentru arhitecții care operează într-o lume dominată de schimbări climatice, presiuni asupra resurselor și tehnologii emergente, această transformare poate redefini însăși esența profesiei: arhitectura ca disciplină care traduce informația în spațiu construit.

Foto: Biblioteca și laboratorul din Tripus Aureus