Pentru mult timp, performanța clădirilor a fost măsurată aproape exclusiv prin indicatori tehnici: eficiență energetică, costuri de operare, durabilitate structurală. Astăzi, însă, un nou criteriu devine central în arhitectură și construcții: impactul direct al spațiului construit asupra sănătății umane. Nu ca discurs aspirational, ci ca realitate măsurabilă, economică și strategică.
Oamenii petrec aproape 90% din viață în interior. În același timp, numeroase studii arată că aerul din clădiri este, frecvent, de câteva ori mai poluat decât cel exterior. Acest decalaj între timpul petrecut în interior și calitatea mediului interior transformă arhitectura într-un actor major al sănătății publice. Deciziile de proiectare – de la ventilație și lumină naturală până la materialitate, acustică și ergonomie – influențează direct starea fizică, mentală și emoțională a utilizatorilor.
În acest context, clădirile sănătoase nu mai pot fi tratate ca un segment de nișă. Ele reprezintă o nouă infrastructură invizibilă, cu efecte comparabile, în timp, cu cele ale sistemelor medicale sau ale politicilor de sănătate publică.
Această schimbare de paradigmă este susținută de standarde internaționale precum WELL, care mută evaluarea clădirilor din zona exclusiv tehnică într-una profund umană. WELL analizează zece factori esențiali – aer, apă, lumină, mișcare, confort termic și acustic, materiale, nutriție, sănătate mentală și comunitate – transformând elemente adesea ignorate în parametri clari, cuantificabili și gestionabili. Practic, face vizibil ceea ce până de curând rămânea implicit.
Pentru arhitecți, acest lucru presupune o recalibrare a procesului de proiectare. Sănătatea nu se adaugă la final sub forma unei certificări, ci se construiește din primele schițe: prin orientare corectă, controlul fluxurilor de aer, relația dintre spații, calitatea luminii naturale, tratarea acustică și selecția responsabilă a materialelor. Arhitectura devine, astfel, un exercițiu de echilibru între performanță tehnică și performanță umană.
Această direcție este accelerată și de realitățile economice. Companiile au început să înțeleagă că mediul construit influențează direct productivitatea, retenția angajaților și atractivitatea ca angajator. Într-o lume a muncii hibride, biroul nu mai este o obligație, ci o alegere. Iar pentru a fi „worth the trip”, spațiul trebuie să ofere mai mult decât funcționalitate: trebuie să susțină sănătatea, confortul și starea de bine.
Din perspectiva investițiilor, clădirile care integrează sănătatea ca indicator de performanță tind să obțină chirii mai mari, contracte mai stabile și rate de ocupare superioare. Nu întâmplător, criteriile ESG includ tot mai des sănătatea și bunăstarea ca factori relevanți în evaluarea activelor imobiliare. În paralel, autoritățile publice – inclusiv la nivel european – introduc reglementări tot mai clare privind calitatea aerului și condițiile de utilizare ale clădirilor deschise publicului.
Pentru piața din România, această evoluție reprezintă mai mult decât o tendință globală: este o oportunitate de maturizare. Pe măsură ce competiția se mută de la formă la fond, diferența nu va mai fi făcută de gesturi spectaculoase, ci de calitatea reală a spațiilor. Arhitecții și dezvoltatorii care înțeleg sănătatea ca parte integrantă a performanței clădirii vor câștiga relevanță, încredere și valoare pe termen lung.
Clădirile sănătoase nu sunt o modă și nici un lux. Sunt următorul standard al arhitecturii responsabile. Un standard care repoziționează profesia mai aproape de oameni și reafirmă rolul arhitecturii ca infrastructură esențială a vieții cotidiene.
