Într-un oraș în care patrimoniul este adesea ignorat sau tratat superficial, apar uneori proiecte care schimbă perspectiva. Nu prin dimensiune sau spectaculozitate, ci prin atenția la detaliu și prin capacitatea de a aduce la lumină istorii uitate. Un astfel de caz este restaurarea Casei Carol din proximitatea Parcului Carol, un proiect care a scos la iveală o lucrare necunoscută a arhitectului Romano de Simon.
Nominalizat la Anuala de Arhitectură București 2025, proiectul realizat de Studio 2BA nu este doar o intervenție reușită asupra unui imobil interbelic, ci și un exercițiu de recuperare culturală. Dincolo de restaurare, acesta readuce în discuție o personalitate importantă a arhitecturii românești, insuficient cunoscută astăzi.
La prima vedere, imobilul de pe strada Căpitan Gheorghe Preoțescu pare o prezență echilibrată, bine integrată în țesutul urban. Fațada, marcată de o fereastră biforă și de arce în ogivă reinterpretate într-un registru mediteranean, atrage atenția fără a deveni ostentativă.
În spatele acestei aparente simplități se află însă o istorie mult mai complicată. Documentele din arhiva Primăriei București arată că proiectul a trecut prin mai multe etape și variante succesive între 1941 și 1943. Proprietarul, implicat constant în modificări și ajustări, a generat un proces de autorizare complex, care a dus la multiple reinterpretări ale proiectului inițial.
Această evoluție, departe de a fi un inconvenient, a oferit arhitectului ocazia de a rafina soluția și de a ajunge la o formă finală mult mai coerentă și expresivă.
Un moment esențial în configurarea casei a fost supraînălțarea realizată în 1943, prin adăugarea unui nivel mansardat. În multe cazuri, astfel de intervenții dezechilibrează proporțiile inițiale ale unei clădiri. Aici, însă, rezultatul este surprinzător de bine controlat.
Volumetria devine mai clară, proporțiile mai bine articulate, iar imaginea de ansamblu câștigă în coerență. Este genul de intervenție care arată siguranța unui arhitect experimentat, capabil să transforme o constrângere într-un avantaj.
Rezultatul este o casă care nu impresionează prin monumentalitate, ci prin echilibru și finețe. O arhitectură discretă, dar cu identitate.
Intervenția contemporană realizată de Studio 2BA reușește să păstreze această identitate, în special la nivelul fațadei, unde restaurarea este atent calibrată și bine executată.
Ca în multe proiecte de acest tip, apar însă și întrebări legate de interior. Integrarea unor elemente stilistice diferite de limbajul original al casei ridică problema frecventă a restaurărilor actuale: cât de departe poate merge reinterpretarea fără a dilua caracterul inițial al clădirii.
Este o discuție deschisă în practica de patrimoniu, între fidelitatea față de original și adaptarea la cerințele contemporane.
Redescoperirea acestei case aduce în atenție și figura lui Romano Silvio de Simon, un arhitect cu o activitate consistentă, dar insuficient documentată în prezent.
Născut la Târgoviște în 1900, într-o familie de origine italiană, de Simon a studiat la Academia Regală de Belle Arte din Parma și a revenit în România, unde a avut o carieră diversă, atât în practică, cât și în învățământ. A fost, de asemenea, cadru didactic la Facultatea de Arhitectură din București.
Lucrările sale acoperă o gamă largă de stiluri, de la mediteranean și neoclasic până la neoromânesc. A proiectat clădiri în București, Constanța, Ploiești sau Târgoviște, inclusiv biserici, locuințe și clădiri publice.
Această diversitate reflectă nu doar adaptabilitatea sa, ci și contextul arhitectural al perioadei interbelice, marcat de o mare varietate de influențe.
Casa Carol nu este doar un proiect de restaurare reușit. Este un exemplu despre cum arhitectura poate funcționa ca instrument de redescoperire.
Într-un context în care multe clădiri valoroase rămân anonime sau sunt pierdute, astfel de intervenții devin esențiale. Ele nu doar conservă un obiect arhitectural, ci reactivează o parte din memoria orașului.
În același timp, proiectul ridică o întrebare importantă pentru practica actuală: cât de bine ne cunoaștem propriul patrimoniu și cât de mult suntem dispuși să investim în înțelegerea lui.
Uneori, cele mai valoroase descoperiri nu sunt cele spectaculoase, ci cele discrete, ascunse în țesutul cotidian al orașului.
