Cu peste trei decenii de activitate și un portofoliu care traversează tipologii, piețe și contexte culturale diferite, Westfourth Architecture își definește practica la intersecția dintre rigoare tehnică și reflecție critică asupra orașului. Fondat la New York și activ astăzi în principal în România, biroul condus de Vladimir Arsene aduce în proiecte o perspectivă formată într-un mediu competitiv, dar adaptată realităților locale.

Într-un context marcat de presiuni economice, dezechilibre în piață și transformări accelerate ale profesiei, discursul devine unul direct: despre cost versus calitate, despre limitele sistemului și despre rolul arhitectului într-un oraș dificil de modelat. Dincolo de instrumente și tehnologii, rămân esențiale experiența, discernământul și capacitatea de a găsi soluții coerente într-un cadru adesea contradictoriu.

Am discutat cu Vladimir Arsene, Director General – Westfourth Architecture, despre aceste tensiuni, despre evoluția relației cu beneficiarii și despre direcțiile care vor influența arhitectura în perioada 2026–2027.

Westfourth Architecture a fost fondată la New York în 1991 și activează astăzi preponderent în România, dar și în alte piețe internaționale. Cum a influențat formarea profesională din SUA modul în care abordați proiectele în Europa de Est?

În SUA am lucrat pentru două companii mari de arhitectură, înainte de a o înființa pe a noastră în 1991. În această perioadă am fost șef de proiect pe citava proiecte printre care și un complex de turn de birouri / universitate de drept în orașul Newark, NJ. 

Experiența acumulată atunci, în structura de oțel, tehnologie, fațade cortină, instalații etc., a fost importantă în abordarea proiectelor mari în România.

De-a lungul a peste trei decenii, ați realizat peste 50 de clădiri – de la ambasade la office și residential high-rise. Cum s-a schimbat în acest interval relația dintre arhitect, beneficiar și contextul urban?

Relația cu beneficiarul a început să fie tot mai mediată de intervenția constructor - managerilor și a tot felul de agenți și brokeri imobiliari, în special în privința dezvoltărilor speculative de birouri sau clădiri de apartamente de vânzare. Relația a fost mai directă și chiar uneori personală în proiecte privind sedii de corporații, clădiri culturale sau administrative în care beneficiarul este și utilizatorul și propietarul pe termen lung al clădirii. 

Chestiunea cu contextual urban este mai complicată. Pentru mulți beneficiari contextual înseamnă înscrierea în "brandul" sau tipologia dezvoltrilor similare ale acestora ce pot fi identificate ca atare. Pentru regulamentul urban, context înseamnă încadrarea în regimul de înălțime și configurație similar structurii urbane înconjurătoare sau încadrarea în alt regim de parametrii geometrici urbani. 

Pentru mine, contextual urban înseamnă observarea mult mai multor aspecte legate de sit, memorie, istorie, geografie, viziune de viitor, cultură, etc. De exemplu, pentru proiectul Ambasadei Statului Kuwait a trebui să ținem seama de contextul arhitecturii islamice cerut de beneficiar, de contextul regulamentului zonelor protejate, cerut de primărie, de contextul arhitecturii moderniste bucureștene pe care îl considerăm parte din identitatea urbană a orașului.

Piața imobiliară din România traversează o perioadă de recalibrare. Cum evaluați contextul actual și ce tip de investiții considerați că vor domina perioada 2026–2027?

Este o perioadă de tranziție, de la absența clădirilor de birouri și a boom-ului residențial, la o perioadă de preponderență a investițiilor guvernamentale în cultură, educație, infrastructură, transporturi și sport, a revenirii treptate a clădirilor pentru birouri și a moderării exploziei investițiilor în imobile rezidențiale. 

În perioade economice incerte, presiunea pe costuri este tot mai mare. Cum reușește Westfourth să mențină standarde ridicate de arhitectură fără a compromite fezabilitatea financiară a proiectelor?

În primul rând, nu există nicio legatură absolut directă între cost și calitate. Suntem impânziți de construcții scumpe, mediocre calitativ și observăm și unele construcții economice de valoare culturală, arhitecturală și  ambientală. 

Sigur că absolut toți beneficiarii din toată lumea doresc să le oferim aceasta din urmă categorie. “Ieftin și bun.” Aici discuția este delicată, pentru relația cost - calitate este fundamental afectată de concepția beneficiarilor despre calitate. 

Pe scurt insă, a face o construcție economică de valoare arhitetcurală impune o mare presiune pentru noi, întrucât trebuie să studiem multe opțiuni de la concept la finisaje pentru a face această ecuație viabilă. Cu cât o construcție are un buget mai restrâns, cu atât provocarea pentru o reușită de calitate este mai mare pentru noi. 

Încercăm să-i convingem ( nu cu neapărat succes) pe beneficiari, că, de fapt, un buget restrâns de construcție implică un onorariu mai mare de proiectare, dacă se urmarește în final calitate. 

În final, în majoritatea cazurilor, această teorie nu este înțeleasă și trebuie să facem calitate cu onorarii relaționate la bugete restrânse de cosntrucție, deci efort mult mai intens pentru noi și profitabilitate redusă.

Proiectele de ambasade și clădiri instituționale presupun un nivel ridicat de complexitate și responsabilitate. Ce ați învățat din aceste experiențe care se aplică și în proiectele comerciale sau rezidențiale?

Când  este vorba despre clădiri representative diplomatice sau instituționale de mare complexitate, cu mari așteptări din partea clienților și mari responsabilități  funcționale, estetice și mai ales de încadrare în bugetele de construcție pentru noi, ne străduim să proiectăm rațional, economic, cât se poate de clar și aparent simplu. 

Încercam de fapt același lucru și în proiectele comerciale și rezidențiale. Leonardo a spus că “minimalismul și simplitatea” sunt cea mai adâncă sofisticare creativă.

În ce măsură observați o creștere a cererii pentru soluții sustenabile reale, dincolo de cerințe formale sau certificări? Cum abordați sustenabilitatea în proiectele voastre?

Cerințele actuale de sustenabilitate afectează din ce în ce mai mult procesul de proiectare. În afara problemelor obișnuite de funcționalitate, durabilitate, eficiență, aspect, cost, etc, cele de sustenabilitate devin un factor important, de la faza de concept architectural, ca cel al raportului dintre perimetrul și suprafața clădirilor, la faza de detaliere al anvelopei exterioare, la interfața cu instalațiile, la alegerea materialelor, la eficientizarea circulațiilor, etc. 

Trebuie controlat consumul de energie, trebuie observat codul NZB, trebuie redusă suprafața vitrată a clădirilor, trebuie găsite cele mai eficiente sisteme de termoizolații, trebuie găsite surse regenerabile, trebuie optimizate orientările geografice ale clădirilor, etc.      

Colaborarea cu inginerii de instalații și cu consultanții de specialitate pentru pereții cortină, consumul de energie și de încadrare în performanțele Breeam sau Leeds devine esențială.

Digitalizarea și BIM transformă industria proiectării. Cum s-a adaptat biroul dumneavoastră la noile tehnologii și ce rol joacă acestea în procesul creativ?

Lucrăm cu Revit și Arhicad, sisteme care facilitează integrarea BIM și care optimizează fundamental proiectarea de arhitectură. Aceste sisteme facilitează vederi și secțiuni obținute rapid oriunde în proiect și simplifică coordonarea cu rezistența instalațiilor. 

Eu sunt în continuare adeptul schiței de mână în fazele importante de decizie în proiectare, cuplul mână-ochi fiind de fapt mai rapid și mai creativ decât orice tehnologie .

În marile orașe din România, discuția despre densitate, mobilitate și regenerare urbană devine tot mai relevantă. Cum vedeți rolul arhitectului în modelarea orașelor următorilor 10–15 ani?

Orașele, în structura propietății private și al democrației occientale, sunt greu de modelat de către arhitecți. Marile proiecte modelatoare de orașe aparțin dictaturilor sau marilor inițiative guvernamentale în cazuri speciale. 

Arhitectii pot, prin viziune să stimuleze modelare prin exemple construite și planuri de urbanism pe terenuri limitate. Cu excepția documentațiilor generale de regulament urban gen PUG -PUZ. Dar acestea sunt proiecte de urbanism ce stabilesc reguli de comportament, nu determină adevarata evoluție a unui oraș. 

Pentru acesta este nevoie de proiecte de viziune și curajul de a pune sub întrebare unele preconcepte urbane și de a oferi soluții ce pot adresa o civilizație în tranziție rapidă, influențată de inteligenta artificiala și de transformările sociale și politice ale unui viitor apropiat. 

Fluiditate, densitate, viteză, energie, sustenabilitate și adaptabilitate, vor fi vectorii ce vor determina noile proiecte urbane.

Care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă astăzi un birou de arhitectură cu proiecte complexe – birocrație, legislație, finanțare, forță de muncă specializată? Cum le gestionați?

Greu. Problemele sunt multiple. Birouri de arhitectură “in house” deținute de dezvoltatori și constructori care solicită aproape 0 onorarii în licitații de proiectare, avize care nu ies cu lunile, normative noi care ies fără o consultare adecvată cu arhitecții, neprofesionalitatea unor beneficiari, intervenții exagerate și nenecesare ale constructor-managerilor, onorarii de proiectare sub orice nivel european, etc, etc, etc. 

Noi încercăm să le gestionăm prin experiența de peste 20 de ani a principalilor asociați ai firmei și prin capacitatea acestora de a depăși toate aceste obstacole fără a da faliment între timp.

Portofoliul Westfourth include clădiri de birouri, rezidențiale, instituționale și proiecte de urbanism. Ce direcții strategice doriți să consolidați în următorii doi ani?

Dorim să proiectăm în continuare clădiri rezidențiale și de birouri pentru a putea susține financiar biroul și a continua să facem o arhitectură care să ne reprezinte. Cum suntem în procesul de a termina proiectarea a două muzee, în București și Timișoara, am dori mult să continuăm să proiectăm obiective culturale.

Provocările acestor programe ating aspecte legate de spațiul public, de poetica arhitecturii, de anume tehnologie, de viziunea despre un viitor în care cultura și tehnologia vor deveni un binom asemănător cu cel de spațiu-timp, generator de o ‘’gravitate’’ deosebită. 

Observați o schimbare în așteptările beneficiarilor față de arhitect? Sunt mai orientați spre eficiență, imagine, experiența utilizatorului sau performanță pe termen lung?

Sunt mai orientați spre onorarii cât mai mici, performanță maximă, timp redus de proiectare, capacitatea de a face oricând schimbări în proiect, acceptarea tuturor sugestiilor dânșilor, disponibilitate maximă tot timpul, desconsiderarea participării noastre în a urmări tehnica de șantier, diminuarea numărului de dispoziții de șantier, asigurări profesionale exagerate și acceptarea sugetiilor estetice ale  inginerilor din echipele de construction-management. 

Deci, de fapt, nu mari schimbări în așteparea multor beneficiari față de performanța arhitecților.

Privind spre 2026–2027, ce va defini succesul unui birou de arhitectură: capacitatea de integrare tehnologică, viziunea urbană, flexibilitatea economică sau forța echipei? Cum se pregătește Westfourth pentru următoarea etapă de dezvoltare?

Succesul depinde de experiența și expertiza echipei de proiectare legată de dorința de a face fiecare proiect mai bun ca cel precedent, de entuziasmul pentru profesie, de optimism pentru viitor, de reziliența în fața dificultăților, de integrarea tehnologiei și responsibilitate față de beneficiar și societate în general. 

Ne pregătim pentru viitor prin a continua să integrăm toate aceste aspecte în practica noastră de zi cu zi.