Bogdan Filimon, CEO KERATO INSTAL: „Eficientizăm astăzi infrastructura, procesele și soluțiile de care piața va avea nevoie în 2036”

Performanța unei clădiri se construiește încă din primele etape ale proiectului, iar instalațiile au un rol esențial în ecuația dintre confort, eficiență energetică și costurile de exploatare. Pe măsură ce cerințele beneficiarilor devin mai complexe, iar standardele de performanță evoluează, alegerea și integrarea corectă a soluțiilor tehnice presupun tot mai mult colaborare între proiectanți, arhitecți, furnizori și investitori. KERATO INSTAL și-a construit dezvoltarea tocmai în jurul acestei abordări, evoluând de la furnizarea de materiale către soluții integrate, susținute de experiență tehnică, infrastructură logistică proprie și investiții în noi modalități de prezentare și selecție a produselor.

Am discutat cu Bogdan Filimon, CEO KERATO INSTAL, despre evoluția pieței instalațiilor din România, schimbarea cerințelor privind confortul și eficiența energetică, provocările implementării standardelor nZEB și importanța implicării specialiștilor încă din fazele inițiale ale proiectelor.

 KERATO INSTAL a evoluat, în peste 12 ani de activitate, de la o prezență locală la una regională extinsă, susținută de o infrastructură logistică proprie și, din 2025, de un showroom premium de peste 1.000 m². Privind retrospectiv, care au fost deciziile care au contat cel mai mult în dezvoltarea companiei și cum s-a schimbat KERATO odată cu maturizarea pieței?

De-a lungul anilor, piața s-a maturizat, iar la rândul lor, cerințele beneficiarilor au devenit tot mai complexe. Una dintre deciziile esențiale pentru dezvoltarea KERATO INSTAL a fost orientarea către produse din gama medie și premium, susținută de stocuri disponibile și de o infrastructură logistică proprie. Astfel, am reușit să răspundem rapid unui număr tot mai mare de proiecte și să ne consolidăm poziția de partener de încredere pentru clienții noștri. În același timp, KERATO s-a transformat dintr-un simplu furnizor de materiale într-un partener de încredere, capabil să ofere soluții complete, adaptate unei piețe tot mai exigente.

Activitatea KERATO INSTAL vă oferă contact direct cu proiecte rezidențiale, comerciale și industriale, de la locuințe și ansambluri rezidențiale până la birouri, restaurante, hale și depozite farmaceutice. Cum caracterizați piața instalațiilor din România în acest moment și care sunt segmentele în care observați cea mai mare dinamică?

Piața instalațiilor este într-o continuă evoluție, iar experiența acumulată ne-a arătat cât de important este să fim permanent conectați la noutățile din domeniu și să implementăm soluții moderne, prin care să ne diferențiem.

În prezent, segmentul rezidențial rămâne unul dintre cele mai dinamice, dar și dintre cele mai provocatoare, din cauza schimbării rapide a preferințelor beneficiarilor finali. Accesul la informație a crescut nivelul de cunoaștere și, implicit, așteptările acestora în privința confortului, eficienței energetice și automatizării. La rândul lor, investitorii s-au adaptat și caută soluții tot mai performante, ceea ce determină furnizorii, executanții și producătorii să colaboreze pentru a integra tehnologii noi și pentru a oferi un nivel cât mai ridicat de confort viitorilor beneficiari.

Instalațiile influențează direct confortul, consumul energetic și costurile de exploatare ale unei clădiri, însă există situații în care sunt tratate prea târziu în procesul de proiectare. Din experiența dumneavoastră, cât de devreme ar trebui început dialogul dintre beneficiar, arhitect, proiectantul de instalații și furnizorul de soluții și ce probleme pot fi prevenite prin această colaborare?

Comunicarea dintre beneficiar, arhitect, proiectantul de instalații și furnizorul de soluții ar trebui să înceapă cât mai devreme, ideal înaintea fazei propriu-zise de proiectare. În proiectele de referință în care suntem implicați, soluțiile de instalații sunt analizate uneori chiar din etapa achiziției terenului, ținând cont de particularitățile amplasamentului și de caracteristicile solului. 

Această abordare ne permite să alegem împreună soluții fiabile, eficiente energetic și sustenabile din punct de vedere economic. Integrarea instalațiilor încă de la început contribuie la armonizarea lor cu arhitectura și structura clădirii, previne incompatibilitățile din timpul execuției și reduce riscul apariției unor modificări neprevăzute, întârzieri sau costuri suplimentare.

Ați acumulat experiență inclusiv prin peste un milion de metri pătrați de sisteme de încălzire în pardoseală executate în România. Cum s-au schimbat în ultimii ani cerințele beneficiarilor în ceea ce privește confortul termic și ce soluții câștigă teren în proiectele actuale?

Pragul de un milion de metri pătrați de sisteme de încălzire în pardoseală a fost depășit în urmă cu mai mulți ani, iar experiența acumulată ne-a permis să observăm o schimbare clară în așteptările beneficiarilor. Astăzi, aceștia nu mai urmăresc doar încălzirea locuinței, ci își doresc un confort termic constant pe tot parcursul anului, un consum energetic redus și un control cât mai eficient al climatului interior. Putem să spunem că în ultimul am avem livrați peste 10.000 de metri pătrați de suprafețe radiante, care asigură încălzirea și răcirea. Aceste sisteme funcționează concomitent cu ventilația clădirii, automatizarea și recuperarea căldurii . 

Un exemplu de sistem energetic inovator este proiectul Hexagon ERA din Cluj-Napoca, singurul proiect din România unde au fost implementate, în urma mai multor ani de studiu și în colaborare cu investitorul, producătorii și proiectanții de instalații, soluții menite să asigure temperaturi constante în locuințe și un nivel ridicat de eficiență energetică. Proiectul oferă beneficiarilor încălzire și răcire gratuite timp de 10 ani, iar primii locatari beneficiază deja de aceste sisteme. 

Cerințele nZEB și preocuparea pentru reducerea consumului energetic pun o presiune tot mai mare pe performanța instalațiilor. Dincolo de respectarea standardelor, ce înseamnă în practică un sistem HVAC eficient și unde considerați că se fac încă cele mai frecvente compromisuri în proiectele din România?

Din experiența noastră, piața din România nu este încă suficient de matură în ceea ce privește cerințele nZEB. Aproximativ 70% dintre investitori urmăresc în primul rând conformarea cu standardul, fără să valorifice pe deplin beneficiile pe termen lung ale unor soluții performante.

În practică, un sistem HVAC eficient nu înseamnă doar echipamente cu un consum redus, ci o soluție corect dimensionată și integrată, adaptată clădirii și modului în care aceasta va fi utilizată. Cele mai frecvente compromisuri apar la alegerea echipamentelor, la calitatea execuției și la integrarea dintre încălzire, răcire, ventilație și automatizare. 

Această abordare îi diferențiază pe partenerii noștri, care investesc cu adevărat în confortul și eficiența locuințelor, nu doar în îndeplinirea formală a unei cerințe. Beneficiile se reflectă atât în valoarea proiectului, cât și în confortul proprietarului și în costurile reduse de exploatare. Pentru noi, obiectivul este să construim parteneriate și să oferim soluții sustenabile pe termen lung, nu să urmărim doar un câștig imediat.

Costul inițial rămâne un criteriu important în alegerea soluțiilor tehnice. Cum poate fi schimbată discuția de la „cea mai ieftină soluție” către costul total de exploatare, mentenanță, eficiență și durata de viață a sistemului? Observați o maturizare a beneficiarilor în această privință?

Nu am urmărit niciodată cea mai ieftină soluție și am ales să colaborăm cu producători și furnizori care oferă produse fiabile, de calitate. Această abordare ne-a diferențiat de-a lungul timpului și ne-a permis să construim relații bazate pe încredere și rezultate pe termen lung.

Încercăm întotdeauna să îi aducem la aceeași masă pe cei mai buni specialiști și parteneri, să le prezentăm proiectele noastre și să alegem împreună soluțiile potrivite. Proiectele pe care le dezvoltăm în 2026 sunt gândite pentru cerințele și nivelul de performanță pe care clădirile ar trebui să le ofere și în 2036.

De multe ori, produsele percepute inițial ca fiind scumpe se dovedesc mai avantajoase atunci când sunt analizate prin prisma consumului, mentenanței, duratei de viață și siguranței în exploatare. Mai mult, prin proiectarea și integrarea corectă a soluțiilor, am reușit în numeroase situații să ne încadrăm chiar sub bugetul propus. Observăm o maturizare treptată a beneficiarilor, care încep să înțeleagă că investiția corectă nu este cea cu cel mai mic preț de achiziție, ci aceea care oferă cea mai bună valoare pe întreaga durată de utilizare.

KERATO INSTAL dispune de peste 2.400 mp de stoc dedicat instalațiilor și pune accent pe disponibilitatea produselor și livrarea rapidă pe șantier. Cât de importantă a devenit componenta logistică pentru predictibilitatea unui proiect și ce așteaptă astăzi constructorii și dezvoltatorii de la un furnizor, dincolo de produsul propriu-zis?

Încrederea, promptitudinea și deschiderea cu care am abordat fiecare proiect ne-au ajutat să dezvoltăm o infrastructură logistică solidă: 2.400 m² de depozitare interioară și aproximativ 6.000 m² de depozitare exterioară, pe o platformă betonată situată în imediata apropiere a Autostrăzii Transilvania. 

Componenta logistică este esențială pentru predictibilitatea unui proiect, deoarece disponibilitatea produselor și livrarea lor rapidă pe șantier pot preveni întârzierile și blocajele în execuție. Astăzi, constructorii și dezvoltatorii nu mai caută doar un furnizor de materiale, ci un partener capabil să ofere stocuri constante, termene clare, flexibilitate și reacție rapidă la nevoile șantierelor. 

Această combinație dintre capacitatea logistică, promptitudine și seriozitate a stat la baza celor 13 ani de activitate KERATO INSTAL și va rămâne esențială și pentru proiectele viitoare.

În proiectele complexe există adesea o diferență între soluția specificată inițial și ceea ce ajunge efectiv să fie implementat în șantier. Care sunt principalele cauze ale acestor schimbări și cum poate fi păstrat echilibrul dintre optimizarea bugetului și performanța tehnică urmărită prin proiect?

Principalele schimbări apar, de regulă, din cauza presiunii asupra bugetului, a disponibilității produselor, a lipsei de coordonare între specialități sau a unor situații neprevăzute descoperite în timpul execuției.

După cum am mai menționat, în proiectele în care suntem implicați, urmărim ca soluția tehnică să fie stabilită încă din etapa de proiectare și analiză, atât din perspectiva performanței, cât și a bugetului și a posibilității reale de implementare. În acest fel, eventualele optimizări pot fi controlate, fără a afecta funcționalitatea, eficiența sau fiabilitatea sistemului.

Echilibrul se păstrează prin colaborarea permanentă dintre părțile implicate, precum și prin evaluarea costului total al soluției, nu doar a economiei imediate obținute prin înlocuirea anumitor produse sau soluții.

În 2025 ați inaugurat în Vlaha un showroom de 1.000 mp, gândit nu doar pentru expunerea produselor, ci ca o experiență digitalizată, cu acces 24/7 și informații disponibile prin coduri QR. Ce v-a determinat să regândiți modelul clasic de showroom și ce vă spune această investiție despre modul în care se schimbă procesul de selecție a produselor?

Ne-am dorit ca cei 1.000 m² să nu reprezinte doar un spațiu clasic de expunere, ci o experiență interactivă, în care clienții să poată descoperi și testa produse sanitare de la producători consacrați. Multe dintre produsele expuse sunt funcționale, astfel încât beneficiarii să poată compara în mod real diferențele de design, nivel de zgomot, sisteme de spălare, confort și eficiență, înainte de a lua o decizie. Cel mai important este să ținem cont că alegerea unei soluții eficiente poate reduce consumul de apă și energie chiar și cu până la 50%, generând economii semnificative și contribuind, în același timp, la protejarea mediului și la utilizarea responsabilă a resurselor naturale.

Una dintre provocările actuale este faptul că beneficiarul final nu înțelege întotdeauna ce justifică diferența de preț dintre două produse și cât merită să investească în plus pentru calitate, eficiență și durabilitate. Prin acest concept, îi oferim posibilitatea să vadă, să testeze și să înțeleagă concret valoarea fiecărei soluții, dar și să descopere opțiuni pe care poate nu credea că le poate integra sau permite în propria baie.

Showroomul se adresează inclusiv arhitecților și designerilor, într-un moment în care baia este tratată tot mai mult ca parte integrantă a conceptului de interior. Ce schimbări observați în cerințele profesioniștilor și ale beneficiarilor în ceea ce privește relația dintre design, tehnologie, confort și funcționalitate?

Designul a devenit esențial în zilele noastre. Aproximativ 90% dintre beneficiarii care ajung în showroom vin însoțiți de un concept de amenajare pe care doresc să îl respecte, atât din punct de vedere cromatic, cât și în ceea ce privește formele, finisajele și integrarea produselor în spațiu.

Showroomul este dedicat beneficiarilor, investitorilor, arhitecților și designerilor care caută nu doar produse, ci soluții complete, capabile să combine designul cu tehnologia, confortul și funcționalitatea. De cele mai multe ori, profesioniștii vin cu o direcție deja conturată, iar rolul nostru este să identificăm soluția tehnică optimă prin care aceasta poate fi pusă în practică.

Am avut și clienți care au venit fără îndrumarea unui arhitect sau designer, iar în aceste situații procesul de selecție este mai complex. Unii se așteaptă să găsească în showroom doar produse și prețuri, însă conceptul nostru este construit în jurul soluțiilor și al alegerilor corecte pe termen lung. Tocmai de aceea, considerăm că implicarea unui specialist și colaborarea dintre design și partea tehnică sunt esențiale pentru obținerea unui spațiu coerent, confortabil și funcțional.

Din perspectiva unui furnizor care interacționează cu beneficiari, proiectanți, arhitecți și constructori, unde considerați că apar astăzi cele mai mari blocaje în realizarea unui proiect? Ce ar trebui îmbunătățit în relația dintre acești actori pentru ca investițiile să devină mai predictibile ca buget, termen și performanță finală?

Cele mai mari blocaje apar atunci când dialogul dintre părțile implicate începe prea târziu sau când deciziile sunt reduse exclusiv la criteriul prețului. În lipsa unei coordonări încă din etapele inițiale, pot apărea soluții incompatibile, modificări în timpul execuției, depășiri de buget și întârzieri.

La KERATO INSTAL punem accent pe consolidarea relației dintre toți cei implicați și pe alegerea unei soluții corecte, eficiente și adaptate proiectului. De multe ori, chiar și beneficiarul unei case individuale ajunge la noi înainte de realizarea fundației sau în timpul acestei etape, pentru a se informa și pentru a analiza opțiunile disponibile. Vânzarea propriu-zisă poate avea loc după șase luni, un an sau chiar mai târziu, însă acest timp este necesar pentru ca decizia să fie bine fundamentată.

Pentru ca investițiile să devină mai predictibile, este nevoie de implicarea timpurie a tuturor specialiștilor, de comunicare constantă și de stabilirea clară a soluției tehnice, a bugetului și a etapelor de implementare. Astfel, discuția se mută de la cel mai mic preț către rezultatul final: performanță, fiabilitate și costuri de exploatare optimizate.

Privind spre următorii ani, care sunt principalele direcții de dezvoltare pentru KERATO INSTAL și ce transformări considerați că vor influența cel mai puternic piața instalațiilor din România? Cum vedeți evoluția companiei într-un context în care eficiența energetică, automatizarea, digitalizarea și exigențele privind confortul devin tot mai importante?

La această întrebare aș prefera să răspund doar parțial. Lucrăm deja la noi proiecte care vor contribui la următoarea etapă de dezvoltare a firmelor din grup, însă este încă prea devreme pentru a oferi toate detaliile.

Direcția noastră este clară: eficientizăm astăzi infrastructura, procesele și soluțiile de care piața va avea nevoie în 2036. Considerăm că eficiența energetică, automatizarea, digitalizarea și cerințele tot mai ridicate privind confortul vor schimba semnificativ modul în care sunt proiectate, selectate și implementate instalațiile.

KERATO INSTAL va continua să investească pe termen lung, să anticipeze aceste transformări și să dezvolte soluții adaptate nu doar cerințelor actuale, ci și celor care vor defini piața în următorul deceniu.

Cauta produse pentru proiecte tip:

Recomandari