Pentru cea mai mare parte a istoriei arhitecturii, fațadele interesante au fost realizate prin materialitate sau ornamentație. De la frizele elaborate pictate ale Partenonului până la exterioarele din sticlă ale zgârie-norilor moderni, arhitectura a fost în principal statică, „schimbându-se” doar pe măsură ce mediul încojnurător afecta materialul fațadei în moduri diferite – fie prin ploaie, lumină, rugină etc.

Pe măsură ce tehnologia a progresat și fațadele s-au transformat – literalmente – rolul mediului nu s-a diminuat. Dimpotrivă, tehnologiile de vârf le-au permis arhitecților să creeze clădiri care răspund la stimuli de mediu într-un mod mai interesant ca niciodată. De multe ori, aceste inovații iau forma fațadelor cinetice: fațade arhitecturale care se schimbă dinamic, transformând clădirile din monoliți statici în suprafețe în continuă mișcare.

Fațadele cinetice au luat și continuă să ia multe forme de-a lungul anilor. Adesea, ele mediază între estetică și funcționalitate, combinând imagini spectaculoase cu protecție împotriva factorilor de mediu. Unul dintre cele mai citate exemple ale acestei abordări este Turnurile Al Bahar din Abu Dhabi, proiectate de Aedas Architects. Panourile fațadei, asemănătoare unor umbrele, se deschid și se închid în funcție de mișcarea soarelui, protejând utilizatorii clădirii de căldură și reflexiile puternice, reducând necesitatea utilizării aerului condiționat și sporind sustenabilitatea. Aceste panouri nu sunt doar plăcute din punct de vedere estetic, având un design inspirat din stele, ci și bazate pe sistemele tradiționale islamice de umbrire, respectând astfel patrimoniul cultural.

Alți arhitecți au folosit fațadele cinetice pentru a regla temperatura clădirilor. Un exemplu iconic este showroom-ul Kiefer Technic, proiectat de Ernst Giselbrecht + Partner, care dispune de 112 panouri metalice mari ce se adaptează pe parcursul zilei pentru a crea condiții optime de umbrire. Utilizatorii pot controla aceste panouri din interiorul clădirii, ajustând fațada în funcție de preferințele lor. O altă abordare este cea a lui Enric Ruiz Geli pentru Media-ICT, care include perne gonflabile din ETFE ce se deschid iarna pentru a capta energie solară și se închid vara pentru a oferi umbră. Deși mai puțin cinetică în timp real, această fațadă se transformă pe parcursul anului pentru a răspunde eficient la condițiile de mediu.

Însă lumina și temperatura nu sunt singurii factori de mediu la care fațadele cinetice pot reacționa. Atât magazinul Debenhams de pe Oxford Street, cât și parcarea aeroportului Brisbane Domestic Terminal au folosit șindrile de aluminiu care se unduiau ca răspuns la curenții de aer, oferind umbră și protecție împotriva ploii, în timp ce creau și un efect vizual interesant.

Uneori, designurile fațadelor cinetice pun accentul mai mult pe estetică decât pe reglarea luminii, temperaturii sau precipitațiilor. De exemplu, Galleria Centercity, proiectată de UNStudio, utilizează animații generate pe computer și tehnologie de iluminare în locul mecanismelor fizice ale altor fațade cinetice. Deși structura fațadei rămâne nemodificată, undele blânde de lumină colorată care o iluminează creează iluzia mișcării întregii clădiri.

Chiar dacă fațadele cinetice sunt un fenomen relativ recent, formele pe care le adoptă diferă considerabil. De la module triunghiulare la parasolare uriașe, șindrile de aluminiu sau animații proiectate, fiecare design servește un scop unic și, prin urmare, are o formă distinctă. Pe măsură ce arhitecții devin tot mai conștienți de potențialul acestor fațade, ele se dovedesc a fi un instrument puternic pentru abordarea unor probleme fundamentale ale arhitecturii – frumusețea, sustenabilitatea, confortul – într-un mod îndrăzneț, inovator și bazat pe tehnologie.

Sursa: archdaily