Cu o activitate care se întinde pe aproape trei decenii și cu proiecte reper pentru arhitectura contemporană din România, biroul Dico & Țigănaș reprezintă un exemplu de continuitate, adaptare și rigoare profesională. De la primele colaborări internaționale din anii ’90 până la marile investiții publice și sportive din ultimul deceniu, practica fondată de Dr. arch. Șerban Țigănaș a evoluat constant, asumându-și roluri complexe în relația dintre arhitectură, oraș și societate.

În acest interviu pentru Arhispec, Dr. arch. Șerban Țigănaș vorbește despre momentele care au definit parcursul biroului, despre relația cu contextul și memoria locului, despre schimbările profunde ale profesiei de arhitect în România, dar și despre responsabilitatea proiectării într-un context urban, social și administrativ aflat în permanentă transformare.

Privind înapoi la parcursul biroului, care credeți că au fost deciziile sau momentele care v-au definit cel mai clar practica?

"Am scris acum trei ani o carte despre primii 25 de ani ai biroului și e destul de groasă. De fapt am scris-o împreună cu colegii, dintre care mai mulți au fost intervievați, conturând împreună cele mai importante momente din perspectiva fiecăruia. Pentru că mă întrebați pe mine, vă pot spune că deciziile pe care le consider cele mai importante au fost luate devreme, cele mai multe, în anii de creștere și consolidare a firmei. Cred că cele mai importante decizii au fost: digitalizarea integrală timpurie a proceselor de Proiectare, construcția unei firme de proiectare multidisciplinare, cu o capacitate mare de lucru pe proiecte ample, orientarea către clienți și parteneri internaționali, o politică de oferte adecvată capacității și competențelor echipei și participarea la anumite concursuri care ne-au adus proiecte strategice. Ca momente importante le enumăr pe cele care au fost, fiecare în felul lui, cele care ne-au adus în diferite perioade contractele cheie, experiența și reputația care ne-a propulsat în continuare. Primul moment fondator a fost cel de a face această firmă cu ocazia oportunității unui prim proiect pentru un client international, un mare producător de bere din Belgia (1997). Apoi am avut șansa de a face parte dintr-un consorțiu britanic prin care am câștigat un proiect important de locuințe sociale în peste 20 de orașe din România (1998), pe care l-am dezvoltat în mai mulți ani (2000-2004). Un alt moment important a fost cel în care am început colaborarea cu grupul Bosch (2005), cu care lucrăm în continuare și astăzi, după două decenii. Un proiect important a fost stadionul Cluj-Arena (2011), care ne-a oferit o provocare uriașă și o șansă foarte mare de a ne specializa și face cunoscuți în domeniul dotărilor pentru sport. Au urmat multe publicări și premii aduse de această lucrare, care au contat. Dintre toate cele care au urmat, cred că Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București (2021), premiat și el și foarte apreciat în capitală a fost o relansare importantă. În aceeași perioadă am câștigat împreună cu partenerii noștri din Barcelona, Pinearq, Concursul pentru Centrul Integrat de Transplant de la Cluj, proiect pe care l-am finalizat (2022), dar care din păcate nu a fost finanțat și construcția sa nu a început. Acest proiect a fost important pentru că ne-a condus către un alt proiect mare din domeniul medical, Spitalul de Urgențe Pediatrice, tot de la Cluj, lucrare în care am fost cooptați de o altă firmă spaniolă specializată în astfel de contracte, Planho Consultores, din Sevillia (2023). Proiectul este în șantier. În prezent lucrăm la un alt proiect care sunt convins că va avea un impact semnificativ, noul stadion CS Dinamo din București."

Proiectele Dico și Țigănaș au o relație foarte puternică cu contextul și memoria locului.
Cum se construiește această relație de la idee la detaliu?

"Mă bucur că ați sesizat aceste intenții din proiectele noastre. Nu avem o rețetă, pentru că fiecare proiect, fiecare context este altfel, foarte particular. Proiectele răspund unor elemente care constituie contextul, dar mai mult decât atât, încearcă să găsescă formule care transformă aceste elemente în ADN-ul arhitecturii propuse. Nu e ușor de descris pe scurt un mod de lucru, un mod de gândire, din cel puțin trei motive. Primul este acela că la proiecte lucrează echipe diferite. Bineînțeles că există colaborări și discuții între toți cei care participă la decizii în birou, dar fiecare proiect are atingerea șefului de proiect, a arhitectului principal. Al doilea ține de specificului temei și clientului, care trebuie câștigat de partea conceptului, lucru care se întâmplă când îl înțelege, apreciază și adoptă. Al treilea ține de inspirație, de acel ceva inexplicabil, de conexiunile pe care mintea unui creator sau a mai multora le fac la un moment dat și nici un moment nu este la fel cu altul. Pot menționa câteva ingrediente absolut necesare pentru un proiect reușit, fără a avea pretenția, așa cum am mai spus, că pot descrie o metodă. Este nevoie de un anumit timp, dedicat documentării și studiului, înțelegerii contextului, temei și căutării de referințe și formule posibile. Apoi e nevoie de testarea și mai ales autoevaluarea formulelor găsite, care uneori poate fi anevoioasă. Recurgem de multe ori la soluții alternative, ca într-un fel de concurs intern, în birou, în care mai mulți colegi caută idei, le dezvoltă până în momentul în care ele pot fi evaluate prin comparație. O reținem și o ducem mai departe după ce cădem de acord asupra celei mai bune. Dacă suntem presați de timp, de bugete și de alți factori perturbatori care nu lipsesc din viața celor care proiectează, e mai greu să studiem până suntem convinși că e foarte, foarte bine. Mai există două forțe opuse care se întîlnesc în mintea arhitectului de fiecare dată: să folosești formule care au funcționat bine la proiectele anterioare, pentru că le cunoști, au fost validate și țin deja de amprenta autorului și să folosești mereu altceva, ceva nou, diferit, pentru a explora noi orizonturi și a nu te repeta. Din această antiteză rezultă de multe ori cele mai bune lucruri, transformări și evoluții de soluții, utilizarea consecventă a unor principii, care își găsesc de fiecare dată declinări noi. "

Cum s-a schimbat rolul arhitectului în România în ultimii 15–20 de ani?
Unde simțiți cele mai mari transformări?

"Acum 15 ani am realizat un studiu (2010), împreună cu un colectiv amplu de sociologi, intitulat Arhitect în România. Am cercetat pentru prima data profesia de architect din țara noastră din multiple perspective obiective și subiective, pentru a înțelege starea acesteia și pentru a fundamenta o politică pentru arhitectură, pe care o consideram și o consider și acum absolut necesară. Am avut cu puțini ani în urmă o discuție cu cei care conduc acum ordinul arhitecților, în idea de a relua studiul, tocmai pentru a constata evoluția profesiei și a folosi la adaptarea strategiilor organizației la condițiile prezentului. Studiul nu a fost încă reluat, apărând alte priorități, dar sunt convins că va veni curând ocazia de a reinvestiga arhitecții. S-au făcut în schimb mai multe studii de piață, care includ parțial și aspecte care țin de comportamentul arhitecților, pe baza cărora avem date precise despre evoluția lor în timp. În plus, înainte de pandemie am editat o carte prin societatea SHARE Architects sub titlul Designing the Profile of the Future Architect (2019), în care am încercat împreună cu 100 de arhitecți din toată lumea, intervievați, să construim un posibil portret legat de rolul arhitectului în viitor. Acest rol al arhitectului din România este pe de o parte aliniat cu ceea ce se întâmplă în lume, fiind în același timp și tributar particularităților legale, de formare, educație și piață, dar mai ales influențat de rolul pe care îl primim de la societate, clienți, care sunt și ei atinși de un specific românesc. Acum sunt mai mulți arhitecți decât cu 15 ani în urmă. Aceasta însemnă că s-au schimbat condițiile concurenței. S-au organizat mai multe concursuri de arhitectură publice, multe câștigate de arhitecți tineri, care au tras tare ca să se afirme la începutul carierei. Cum s-a schimbat rolul nostru? Principala cerință care s-a consolidat în ultimii ani ține de sustenabilitate în general, de eficiență energetică, materiale și procese cu amprentă mică de carbon și alte aspect legate de provocările pentru viitor. Lucrurile nu evoluează rapid, din păcate, dar evoluează. Există o corelare între ce cere piața, ce spun noile legi și normative, ce învață tinerii în universități și ce oferă furnizorii de materiale și servicii din construcții. Toate sunt legate între ele. Toate influențează modul în care se schimbă rolul arhitecților. "

Lucrările voastre acoperă o gamă largă de tipologii.
Există diferențe majore de abordare între proiectele publice și cele private?

"Fără îndoială. Proiectele private sunt, în opinia mea, de două feluri, cele făcute pentru afaceri cu construcții și cele făcute pentru a fi folosite de investitori pentru ei înșiși, indiferent că sunt locuințe sau dotări personale sau unități economice. Cele pentru afaceri sunt pentru vânzare sau închiriere. Ele nu conduc la aceleași performanțe și calitate. Cele pentru vânzare sunt făcute foarte mult în logica profitului și pentru o piață nu foarte exigentă și potentă financiar. Acestea sunt proiectele pe care le evităm, în general. Cele pentru închiriere trebuie să fie eficiente, durabile, atractive în timp pentru că rămân în portofoliul proprietarilor. Aici încep să apară calități noi. Proiectele publice sunt foarte diferite. Există instituții specializate în investiții, unde exigențele de calitate pot fi setate profesionist și există entități publice care devin ocazional beneficiari de investiții și nu știu exact nici ce să ceară și nici cum să evalueze ce primesc. În mediul public se vorbește mult de încadrarea în bugete, respectarea normativelor, obținerea avizelor și atingerea termenelor. Toate acestea contează, se impun, dar sunt complet insuficiente pentru a obține arhitectură de calitate. Sunt pragul de jos al construirii, necesar dar nu și suficient, cum se spune în matematică. Pentru arhitectură valoroasă este necesară o relație între client și arhitect, pe același palier, în baza căreia să se ia decizii pe tot parcursul drumului spre realizarea construcției. Pentru noi, la începutul biroului nostru, clienții publici nu erau cei pe care îi doream. Nu erau în acei ani investiții importante, calitatea nu era înțeleasă, dialogul aproape inexistent, iar achizițiile dificile. Pe parcurs, administrațiile au evoluat, bugetele și ambițiile au crescut, iar noi am trecut prin câteva proiecte care ne-au arătat că putem aduce satisfacție foarte multor oameni cu lucrări publice. Ne-am schimbat opțiunile. Puteți să înțelegeți ușor bucuria pe care o avem când reușim să facem, împreună cu toți cei care contribuie la proiect, ca un oraș întreg să se mândrească cu o lucrare publică majoră. Bineînțeles că presiunea de a o face atractivă, valoroasă, cu adevărat importantă e mare, dar asta ne motivează și mai mult." 

Cum se negociază, în practică, echilibrul dintre viziune arhitecturală și constrângerile economice sau administrative?

"Nu trebuie să vedem ambițiile arhitecturii și constrângerile bugetare și tehnice în opoziție. Arhitectura cu adevărat bună este cea care pornește de la budget și reușește să producă o soluție inovativă din resursele existente, dacă acestea sunt rezonabile. În caz contrar, dacă nu ai posibilități suficiente este mai bine să nu construiești făcând compromisuri majore. Am reușit să facem construcții necostisitoare, care au avut success, dar există limite. Acestea trebuie să fie bine cunoscute și respectate și așa ceva pot face doar adevărații profesioniști. Cu bani mulți se spune că poate oricine construi, iar rezultatul nu este, de cele mai multe ori de o calitate pe măsură. Nu cred că există constrângeri administrative, din perspectiva reglementărilor existente. Acestea sunt necesare și determină proiectele, altfel am construi haotic. Problema este respectarea lor și traducerea în proiecte inteligente. În zona privată se dă o bătălie concurențială pentru a obține randamente mai bune decât cele care rezultă din reglementări. Aici apar multe complicații legate de negocierea urbanistică. Iată un motiv pentru care nu ne place să lucrăm orice proiecte din domeniul dezvoltărilor imobiliare pentru profit. E nevoie de reglementări foarte bune și de administrații competente în aplicarea lor. Există așa ceva, dar suntem departe de a putea generaliza. Când lucrezi pentru proiecte publice importante poți constata că interesul public este urmărit cu multă solicitudine de către funcționarii publici și e firesc. Am trecut prin multe situații fericite în care entitățile administrative și-au dat practic mâna pentru a contribui la o investiție importantă pentru comunitate."

Care este relația ideală dintre arhitect și beneficiar, din experiența voastră?
Cât de des se întâmplă ea în realitate?

"Sigur că se întâmplă, dar nu aș vorbi de ideal. Între architect și client, eu nu îi spun beneficiar, pentru că acesta ar putea fi altcineva decât cel cu care semnezi contractul, trebuie să existe o relație echilibrată. Pentru noi s-au adunat în timp multe relații foarte bune, bazate pe experiențe de lucru împreună, în termeni contractuali. Credem în importanța unor astfel de relații. Proiecte bine făcute care au dus la construcții de succes ne-au adus alte proiecte, de la ceeași clienți, ulterior. Încrederea se construiește în timp, ipotezele se demonstrează prin construcții realizate. Cât de des se întâmplă în realitate să ai relații foarte bune cu clienții depinde de atitudinea și profesionalismul celor care proiectează, de clienți, bineînțeles și de șansa ca aceștia să se întâlnească. Chiar dacă în construcții, mai ales pentru lucrările mari, contractele se semnează între entități cu personalitate juridică, firme și instituții, relația dintre acestea depinde de oamenii care le conduc, care iau deciziile și care lucrează efectiv la proiecte. Nu de puține ori o firmă sau un client cu care am lucrat nu a mai fost la fel la un proiect nou, pentru că s-au schimbat oamenii implicați, în bine sau în mai puțin bine. Sunt convins că ceea ce vă spun aici se știe de toți cei care lucrează. Și mai am ceva de spus la acest capitol. Proiectele bune se fac prin parteneriat între cei care investesc și cei care proiectează și construiesc. Construcțiile sunt complexe și costisitoare. Dacă un investitor, fie public sau privat, nu acordă resurse suficiente celor care gândesc și inovează pentru proiectul lui, acesta nu are cum să fie foarte bun. Mesajul e simplu și surprins de înțelepciunea populară: „scump la tărâțe și ieftin la făină”.

Cum vedeți evoluția orașelor din România în următorii ani?
Sunteți mai degrabă optimiști sau prudenți?

"Orașele sunt în competiție, nu evoluează la fel. Unele cresc, altele descresc, în același timp. Capitala și orașele mari au niște atuuri pe care orașele mici și medii nu le au și nu au cum să le aibă. Cele mari trebuie să profite de oportunitățile pe care le oferă poziția strategică pe care o au. Dacă nu o fac putem avea impresia că lucrurile merg bine, există evoluție, dar de fapt nu s-a întâmplat ceea ce putea să se întâmple, în condiții de bună guvernanță. Orașele mici trebuie să joace alt fel de joc. Ele trebuie să își construiască oportunitățile pe care nu le au pentru că nu sunt mari. Am avut șansa să fim martorii unui caz care cred că merită pomenit, municipiul Blaj, din județul Alba. Am lucrat pentru Bergenbier initial și apoi pentru Bosch la realizarea fabricilor care s-au așezat în Blaj pe baza unei tradiții industriale precedente. Am văzut în timp cum aceste investiții, în plus față de locurile de muncă create, au schimbat fața orașului dincolo de gardul de incintă al unităților de producție. S-a modernizat infrastructura, au apărut investiții publice majore, chiar și imobiliare rezidențiale. Relația dintre cauză și consecințe e clară în acest caz și ceea ce s-a întâmplat acolo însemnă parteneriat public-privat, în sens larg. Cred că în viitor se pot întâmpla astfel de situații, dar nu peste tot și că ele depind de luciditatea și viziunea unor lideri. Trebuie să oferi pentru a primi, acesta e principiul, în cel mai bun sens. Ca să vă răspund în termenii întrebării, mă consider un optimist prudent. Cred că există câteva orașe cu potential încă nevalorificat, care vor crește cu condiția să fie bine conduse. Mă refer la Brașov, la Iași, la Constanța și altele. Mai cred că dacă România reușește să facă o reformă administrativă consistentă și alte orașe vor putea să se ridice. Aici nu sunt foarte optimist, iar argumentele nu încap în acest interviu, din păcate."

Patrimoniul și intervențiile în zone sensibile sunt teme recurente în arhitectura contemporană.
Care sunt cele mai mari riscuri atunci când se intervine pe un fond construit valoros?

"Dintotdeauna a construi a însemnat și a înlocui ceea ce există sau a adăuga la ceea ce există deja și nu doar a face ceva nou, acolo unde nu a mai fost construit niciodată. În epoca actuală și mai ales în cea viitoare se pune problema la a risipi cât mai puțin terenul și structurile construite deja, din rațiuni de sustenabilitate. Despre ce este patrimoniu și ce ar trebui să fie și nu este încă oficial considerat ca atare, despre ce însemnă „zonele sensibile” la care vă  referiți și care sunt mecanismele de protecție, putem vorbi mult, pentru că este un subiect în sine. Întotdeauna când construiești există riscul de a nu construi bine, a irosi șanse și a compromite potențialul de dezvoltare armonioasă a unui loc. Acolo unde există context valoros protejat aceste riscuri sunt diminuate prin regulamente și proceduri care țin de protecție. De obicei ne referim la comisii de experți care apreciază propunerea și o condiționează dacă e cazul, pentru a elimina riscurile unor decizii inadecvate. Din perspectiva mea, cele mai mari riscuri sunt ca acești experți să fie incompetenți sau corupți. Din păcate și politicile urbane pot prezenta riscuri prin consecințele lor asupre zonelor foarte valoroase. Orașul este în același timp delicat și rezilient, paradoxal și logic. Este greu atât să îl strici cât și să îl repari. O zonă de oraș poate decădea din multe cauze care aparent nu țin de arhitectură, cum ar fi politicile de impozitare, siguranța publică, calitatea infrastructurii edilitare, caracterul regulamentelor de construire, pentru că așa cum ați sesizat foarte bine, nu tot ce este nou construit este și benefic. Riscurile mari vin de la inexistența unui cadru de reglementare adecvat și de la o eventuală aplicare a unui astfel de cadru, care chiar dacă este bun poate fi implementat prost." 

Cum funcționează astăzi un birou de arhitectură matur în România?
Ce este fundamental diferit față de începuturi?

"Oare ce o fi însemnând „matur”? Dacă însemnă mai vechi, experimentat, așezat în piață, putem vorbi despre specializare, reputație, managementul calității, orientare în piață, politici de personal, capacitatea de a angaja sau plăti servicii externalizate complementare activității de bază și multe altele. Un birou matur trebuie să aibă o cultură organizațională bună, specifică activității de proiectare, construită dar și menținută, transmisă mai departe noilor veniți. Există în teorii trei tipuri de birouri de arhitectură: studio, office și business. Primul tip, studio, este mai mic, concentrat pe viziunea arhitecturală, creativitate, arhitectură inovativă. Office este mai mare și se concentrează pe satisfacerea cerințelor clientului, fiind mai „de încredere” însă mai puțin orientat spre arhitectură deosebită, creativă, surprinzătoare, adică riscantă din perspectiva acestei relații fundamentale de servicii. Business, așa cum îi spune și numele, este o structură orientată spre profitabilitate în primul rând, cu departamente constituite ca centre de profit, cu proceduri și management extrem de eficient, mai ales în privința alocării resurselor. De fapt toate birourile fac din toate, dar pun accentul pe acel aspect care devine definitoriu pentru afacere. Și aici am putea vorbi foarte multe, dacă am avea spațiu și timp, dar interviul este structurat ca un puzzle de problematici."

Ce rol joacă echipa în coerența și continuitatea biroului?

"Echipa joacă un rol esential, este fundamentală și foarte delicată în aceșlați timp. Ea creează, aplică și transmite cultura mediului organizational. Pot exista momente dificile, crize generale sau accidente în business care pot destabiliza echipa. Poți pierde oameni pentru că sunt atrași de concurența neloială sau chiar de cea corectă, dacă nu ai grijă, se pot întâmpla multe. Există oameni cheie în echipă, care au roluri cheie și de care depind ceilalți. Ei sunt cei mai importanți, pentru că dețin infomații și au deprinderi și competențe care s-au acumulat și rafinat în mii de ore de lucru, mulți ani și proiecte."

Cum vă raportați la noile generații de arhitecți și la schimbările de mentalitate din profesie?

"Schimbările de mentalitate sunt mai degrabă din societate și pe cale de consecință și din profesie. Orice profesie evoluează, se transformă, nu neapărat și numai ca progres, dar uneori și ca relevanță sau regres, chiar pănă la dispariție în unele cazuri, mai accelerate de când cu epoca digitală și inteligența artificială. La noile generații de arhitecți mă raportez în mai multe moduri. Sunt într-un moment al carierei mele în care rolul de formator, pe care mi l-am luat demult, a ajuns la apogeu și mi-am asumat să devin mentor pentru unii tineri, formator pentru mulți alții și responsabil al unei școli de arhitectură, ca decan. Din perspectiva aceasta trebuie să mă concentrez pe anticiparea viitorului și pe pregătirea tinerilor pentru a putea să îi răspundă, chiar dacă acum doar anumite provocări ale acestuia sunt vizibile sau predictibile. Cu noile generații de colegi de birou mă înțeleg altfel. Pe de o parte mulți mi-au fost studenți, deci știu de unde pornesc, iar pe de alta e un alt tip de efort prin care ei să se integreze, să ne înțeleagă și să ne îmbrățișeze valorile. Mai e vorba de a-și găsi fiecare locul și a colabora în echipă. Nu în ultimul rând mă întâlnesc cu arhitecți din noile generații în situații de piață, mai ales în comisiile de avizare unde contribui, sau la diferite jurii pentru concursuri și premii. Și acolo putem discuta de o raportare aparte. Cel mai greu îmi e când am de a face cu Arhitecți cu o etică fragile și cel mai îmbucurător e când mă întâlnesc cu personalități consistente, promițătoare, care încep să își arate calitățile și baza pe care s-au așezat și atunci simt că arhitectura viitorului e pe mâini bune, cel puțin câteva dintre ele."

Dacă ar fi să priviți înainte, ce teme sau direcții credeți că vor deveni esențiale pentru arhitectura de calitate în România?

“Să știți că mereu privesc înainte, chiar dacă există un trecut pe care îl folosesc pentru a continua. Dacă vorbim de direcții, oare la cine vă referiți, pentru că sunt mai multe planuri care contează? Putem privi spre noua ordine mondială care se anunță, spre revoluția tehnologică, încă neconturată și contradictorie, spre guvernanța din România, cultura administrativă, starea educației și altele, pentru că totul contează. Arhitectura este oglinda vremurilor, a stării societății, economiei și politicii în ansamblu, se știe asta demult. Deci dacă e să anticipez ce se va întâmpla în arhitectură la vârf, ar trebui să știu ce se va întâmpla cu România în general și trebuie să recunosc că nu știu. Aș putea să construiesc un scenariu optimist și unul pesimist și să vă propun să ne poziționăm undeva între aceste extreme, dar e destul de laborios așa ceva. Totuși pot enumera câteva direcții care sunt deja vizibile în ultimii ani. Mă refer la transformarea spațiilor publice urbane, la nevoia de dotări publice din domeniul culturii, sănătății, educației și socialului, în direcții deocamdată neabordate consistent. Mă mai refer la locuirea socială, foarte importantă, necesară și inconsistentă în prezent, parteneriatul public-privat în sens urbanistic și nu doar de model de business și la dreptul urban, o practică pe cale de apariție, foarte necesară. ”

“Eu vă mulțumesc pentru interviu. Arhitectura este foarte compexă și foarte importantă, făcând parte din condiția umană. Nu o putem epuiza într-o discuție, dar merită să o discutăm mereu, de câte ori avem ocazia.”

Interviul cu Dr. arch. Șerban Țigănaș confirmă rolul arhitectului nu doar ca autor de forme, ci ca actor responsabil în construcția orașului, a comunității și a viitorului.