Într-o industrie în care întârzierile administrative, lipsa de predictibilitate și fragmentarea proceselor au devenit aproape norme de funcționare, VEGO și-a construit dezvoltarea pe metodologie, disciplină informațională și digitalizare aplicată concret. Cu peste 30.000 de avize și autorizații gestionate și o direcție asumată spre automatizare și inteligență artificială încă dinainte ca acestea să devină teme dominante în industrie, compania privește proiectarea ca pe un sistem complex de organizare, coordonare și control al informației.

Am discutat cu Virgil Profeanu, fondatorul VEGO, despre cum poate fi transformat timpul într-un avantaj competitiv, de ce multe soluții „inovatoare” rămân simple exerciții de marketing și cum vede viitorul unei piețe aflate într-un proces accelerat de reașezare.

VEGO s-a poziționat ca un jucător integrat, cu accent pe inovație și digitalizare. Cum a evoluat compania în ultimii ani și care au fost deciziile-cheie care v-au definit direcția actuală?

Pentru VEGO, digitalizarea nu este o direcție recentă și nici un răspuns oportunist la o modă tehnologică. Noi digitalizăm de la începuturile companiei. Din momentul în care am început să construim VEGO, am înțeles că proiectarea nu poate funcționa eficient fără o bună gestionare a informației, a documentelor, a fluxurilor și a responsabilităților.

Am dezvoltat încă din primii ani instrumente interne pentru gestiunea informației și a documentelor, pentru urmărirea proiectelor, pentru structurarea proceselor și pentru reducerea pierderilor de timp. Într-o companie de proiectare, informația este materia primă. Dacă nu o poți organiza, urmări și verifica, ea se transformă foarte repede în blocaj.

Când tehnologia a permis implementarea unor soluții reale de inteligență artificială, noi eram deja pregătiți pentru acest pas. Nu am pornit de la zero. Aveam deja cultura digitalizării, aveam fluxuri, aveam baze de date, aveam aplicații interne și aveam experiența lucrului cu volume mari de documente. Din acest motiv, primele soluții funcționale cu inteligență artificială au fost implementate la noi încă din 2019, într-un moment în care foarte puțini vorbeau serios despre AI aplicat în proiectare.

Decizia-cheie a fost să tratăm VEGO nu doar ca pe o companie de proiectare, ci ca pe un organism de producție intelectuală. Asta înseamnă metodologie, digitalizare, trasabilitate, disciplină informațională și, mai recent, integrarea inteligenței artificiale acolo unde ea poate produce valoare reală. Nu am ajuns la AI printr-un salt brusc, ci printr-o evoluție firească: de la document management, la procese, la platforme, la RENDA.

Piața de proiectare din România este marcată de blocaje recurente — avizare, birocrație, lipsă de predictibilitate. Care sunt cele mai mari dificultăți pe care le întâlniți astăzi și cum reușiți, concret, să le depășiți în proiectele VEGO?

Dificultățile pe care le întâmpină VEGO sunt, în mare parte, aceleași pe care le întâmpină toată piața de proiectare: avizare greoaie, termene depășite, interpretări neunitare, lipsă de predictibilitate și, uneori, o administrație care nu reușește să răspundă în ritmul cerut de lege și de realitatea proiectelor.

Există situații în care problema nu este tehnică și nici juridică, ci pur administrativă: documentații care stau nesemnate, răspunsuri care întârzie nejustificat, solicitări care se repetă sau se modifică fără fundament. Spus direct, sunt cazuri în care „pixurile nu scriu”. Iar când pixurile nu scriu, proiectele se blochează, beneficiarii pierd timp și bani, iar responsabilitatea este pasată nejustificat către proiectant.

Noi acționăm ferm în interesul proiectelor pe care le derulăm. Solicităm eliberarea documentelor în termenele legale și nu acceptăm ca întârzierile nejustificate să fie tratate ca o normalitate. Atunci când este necesar, folosim notificări, puneri în întârziere și, în situații grave, cereri de chemare în judecată. Orice întârziere trebuie tratată conform legii, nu lăsată într-o zonă gri de toleranță birocratică.

Este adevărat că această fermitate nu ne face întotdeauna plăcuți în relația cu unii avizatori. Dar VEGO nu are obligația de a fi comodă pentru administrație; are obligația de a apăra proiectele, beneficiarii și respectarea termenelor legale. O administrație corectă nu ar trebui să se teamă de un proiectant riguros. Dimpotrivă, ar trebui să vadă în el un partener care cere predictibilitate, responsabilitate și aplicarea regulilor.

Gestionați un volum foarte mare de avize și autorizații. Ce mecanisme interne sau procese v-au ajutat să eficientizați această etapă, considerată una dintre cele mai problematice din industrie?

Da, gestionăm un volum foarte mare de avize și autorizații. Până în prezent, de la formarea companiei, VEGO a obținut aproximativ 30.000 de avize și autorizații. Este un număr uriaș pentru orice companie de proiectare și el trebuie înțeles corect: în spatele acestor avize și autorizații există alte zeci de mii, poate sute de mii de documente, adrese, planșe, memorii, completări, clarificări și reveniri.

Această realitate ne-a obligat foarte devreme să înțelegem că avizarea nu poate fi gestionată doar prin oameni harnici și fișiere puse în foldere. Este nevoie de sistem. Din 2007 am început să aplicăm consecvent ideea că informația trebuie gestionată într-o platformă informatică. Pentru noi, acesta a fost unul dintre punctele decisive în evoluția companiei.

Avizele nu sunt doar hârtii care trebuie obținute. Ele sunt puncte de contact între proiect, legislație, administrație, utilități, mediu, patrimoniu, circulații și foarte multe alte condiționări. Dacă nu urmărești fiecare document, fiecare termen, fiecare răspuns și fiecare observație, riști să pierzi controlul asupra proiectului.

Mecanismul intern care ne-a ajutat cel mai mult este disciplina informației: să știm ce s-a cerut, cui s-a cerut, când s-a cerut, ce s-a primit, ce lipsește, cine răspunde și care este următorul pas. În lipsa acestei discipline, avizarea devine un labirint. Cu această disciplină, ea rămâne dificilă, dar devine monitorizabilă.

Digitalizarea este una dintre direcțiile asumate de VEGO. În ce măsură tehnologia chiar rezolvă probleme reale din proiectare și unde considerați că este încă supraevaluată?

Tehnologia rezolvă probleme reale atunci când este pusă în slujba unui proces clar. Dacă procesul este confuz, tehnologia nu îl salvează; doar îi accelerează confuzia. Aceasta este una dintre marile iluzii ale digitalizării: credința că un software poate înlocui gândirea metodologică. Nu poate.

În proiectare, tehnologia este foarte valoroasă în zonele repetitive, în verificări, în gestiunea documentelor, în urmărirea termenelor, în corelarea datelor, în generarea de structuri de lucru și în reducerea erorilor de coordonare. Acolo unde există reguli clare, tehnologia poate produce câștiguri uriașe de timp și calitate.

Este însă supraevaluată atunci când este prezentată ca înlocuitor al responsabilității profesionale. Un algoritm nu poate decide singur valoarea urbană a unui proiect, nu poate înlocui discernământul arhitectului și nu poate substitui asumarea legală a specialistului. Tehnologia bună nu elimină omul; îl obligă să devină mai clar, mai responsabil și mai atent la decizie.

Pentru mine, digitalizarea matură nu înseamnă să folosești cât mai multe aplicații. Înseamnă să construiești un sistem în care informația circulă corect, deciziile se pot verifica, iar oamenii sunt eliberați de munca inutil repetitivă pentru a se concentra pe ceea ce doar omul poate face: judecată, creație, responsabilitate.

Ați dezvoltat aplicații software proprii pentru optimizarea proceselor. Ce tipuri de blocaje ați reușit să eliminați prin aceste instrumente și cum influențează ele viteza de livrare?

Aplicațiile software proprii au apărut din nevoi foarte concrete. Nu am pornit de la dorința de a avea „tehnologie”, ci de la constatarea că anumite blocaje se repetau: pierdere de informație, dublare de muncă, lipsă de trasabilitate, dificultăți în planificare, necorelări între specialități, întârzieri în generarea documentelor sau în urmărirea livrabilelor.

Prin instrumentele dezvoltate intern am încercat să transformăm aceste blocaje în fluxuri. Acolo unde înainte exista o succesiune de întrebări și verificări manuale, am introdus structuri, șabloane, baze de date, roboți software și, treptat, componente de inteligență artificială. RENDA vine ca o etapă superioară a acestei evoluții: nu doar un instrument izolat, ci un ecosistem care poate organiza, interpreta și susține procese complexe.

Viteza de livrare nu crește doar pentru că apeși pe un buton. Crește pentru că scade dezordinea. Scade timpul pierdut cu căutarea informației. Scade numărul de reveniri inutile. Scade riscul ca două echipe să lucreze pe versiuni diferite. Scade timpul de pornire al unui proiect nou. În proiectare, viteza reală nu vine din grabă, ci din ordine.

Conceptul de „timp” apare ca pilon central în filosofia VEGO. Cum reușiți să transformați această resursă într-un avantaj competitiv, într-o piață în care întârzierile sunt aproape normă?

Timpul este una dintre temele care m-au preocupat constant. Am formulat, încă din jurul anului 2008, un dicton care m-a ghidat mult timp: timpul este singura resursă pe care o câștigi dacă o consumi și o pierzi dacă nu o consumi.

La prima vedere poate părea paradoxal, dar în proiectare este foarte concret. Dacă folosești timpul pentru analiză, planificare, clarificare, verificare și prevenție, câștigi timp în fazele următoare. Dacă nu îl consumi corect la început, îl pierzi mai târziu prin erori, reveniri, blocaje, întârzieri și conflicte. Timpul nefolosit bine nu rămâne în cont. Se transformă în risc.

În VEGO încercăm să transformăm timpul într-un avantaj prin metodologie, nu prin grabă. Graba produce greșeli. Metodologia produce viteză. Este o diferență esențială. Când ai procese clare, documente bine structurate, responsabilități definite și informație urmărită, proiectul se mișcă mai repede pentru că pierde mai puțină energie în dezordine.

Întârzierile au devenit aproape o normalitate în piață, dar nu ar trebui acceptate ca destin. Unele întârzieri vin din exterior și nu pot fi controlate integral. Dar multe întârzieri vin din lipsă de pregătire, lipsă de organizare, lipsă de decizie sau lipsă de trasabilitate. Acolo putem interveni. Iar pentru mine, a câștiga timp nu înseamnă să tai etape, ci să elimini timpul mort.

Într-un domeniu în care proiectele sunt tot mai complexe, fragmentarea între specialități rămâne o problemă. Cum gestionați integrarea arhitectură–structură–instalații pentru a evita incoerențele din execuție?

Fragmentarea între specialități este una dintre marile cauze ale erorilor în proiectare și execuție. Nu pentru că specialiștii nu sunt buni, ci pentru că fiecare specialitate are propriul limbaj, propriile priorități și propriul timp de lucru. Dacă nu există o arhitectură comună a informației, proiectul se poate rupe în bucăți perfect corecte separat, dar incoerente împreună.

Integrarea începe cu o idee simplă: proiectul trebuie privit ca un organism, nu ca o sumă de planșe. Arhitectura, structura, instalațiile, infrastructura, urbanismul și economia proiectului trebuie să comunice între ele. Nu poți trata instalațiile ca o anexă târzie, structura ca o corecție ulterioară sau urbanismul ca o simplă condiție de fond.

În VEGO am încercat să construim această integrare prin coordonare metodologică, nu doar prin ședințe. Ședințele sunt utile, dar nu sunt suficiente. Ai nevoie de standarde comune, de puncte de verificare, de responsabilități clare, de modele de lucru și de o memorie comună a proiectului.

Execuția sancționează foarte dur incoerențele din proiectare. Ce nu este integrat pe hârtie devine conflict în șantier. Iar conflictul în șantier costă. De aceea, integrarea specialităților nu este un ideal teoretic. Este una dintre cele mai concrete forme de economie și de responsabilitate.

Piața construcțiilor trece printr-o perioadă de presiune economică și ajustare. Cum vedeți evoluția pieței în acest moment și unde identificați cele mai mari riscuri, dar și oportunități?

Eu cred că piața construcțiilor nu se prăbușește, ci se reașază. Această formulare este importantă, pentru că separă panica de analiză. Există presiune economică, există costuri mai mari, există finanțări mai atent evaluate, există beneficiari mai prudenți și există o nevoie mai mare de predictibilitate. Dar toate acestea nu înseamnă sfârșit de piață. Înseamnă maturizare forțată.

Riscul principal este ca proiectele slabe, insuficient fundamentate, să fie împinse înainte doar prin optimism. Într-o piață mai tensionată, optimismul nu ține loc de analiză. Ai nevoie de scenarii financiare, de fazare, de control al costurilor, de soluții tehnice realiste și de o relație mult mai serioasă între proiectare și execuție.

Oportunitatea este că piața va începe să diferențieze mai clar între proiecte solide și proiecte improvizate. În perioadele de creștere rapidă, multe erori sunt ascunse de entuziasm. În perioadele de ajustare, ele devin vizibile. Pentru companiile care au metodologie, disciplină și capacitate de integrare, această reașezare poate fi benefică.

Cred că următorii ani vor favoriza proiectele bine pregătite, cu finanțare clară, cu documentații robuste și cu un control mai atent al riscurilor. Nu va mai fi suficient să ai o idee bună. Va trebui să demonstrezi că ideea poate fi implementată.

Ați lucrat pe proiecte de anvergură, inclusiv cu fonduri nerambursabile. Ce lecții importante ați învățat din aceste proiecte care pot fi aplicate în dezvoltările viitoare?

Proiectele finanțate din fonduri nerambursabile au o particularitate: ele nu permit improvizație târzie. Documentația, eligibilitatea, indicatorii, termenele, achizițiile, execuția și raportarea trebuie gândite ca un lanț. Dacă un element este slab, întregul lanț este afectat.

Prima lecție este că proiectul nu trebuie pregătit doar pentru obținerea finanțării, ci pentru implementare. Aceasta este o diferență majoră. Uneori, beneficiarii se concentrează pe etapa de depunere, dar adevărata greutate începe după aprobare. Atunci se vede dacă proiectul este executabil, dacă indicatorii sunt reali, dacă soluțiile tehnice sunt mature și dacă instituția poate duce proiectul până la capăt.

A doua lecție este importanța trasabilității. În proiectele cu fonduri publice sau europene, nu este suficient să faci. Trebuie să poți demonstra ce ai făcut, de ce ai făcut, când ai făcut și în baza cărei decizii. Documentul devine probă, iar lipsa documentului devine risc.

A treia lecție este nevoia de integrare între tehnic, financiar și administrativ. Un proiect de anvergură nu este doar desen, nici doar buget, nici doar procedură. Este un organism compus din toate acestea. Când aceste componente nu sunt corelate, apar întârzieri, corecții, neeligibilități și tensiuni.

Pentru viitor, cred că proiectele mari vor trebui pregătite mult mai matur încă din fazele incipiente. Nu vom mai putea separa ideea de implementare. O idee bună, fără infrastructura de implementare, rămâne doar intenție.

VEGO vorbește despre inovare ca „modus vivendi”. Cum faceți diferența între inovație reală și soluții „de marketing” în proiectare?

Diferența este simplă: noi nu căutăm soluții de marketing. Nu inovăm pentru a părea moderni și nu folosim tehnologia ca decor. Inovăm pentru că înțelegem nevoia continuă de dezvoltare și pentru că vrem să rezolvăm probleme reale.

Inovația reală nu înseamnă neapărat să inventezi ceva complet nou. De multe ori, inovația înseamnă să înțelegi cum poți prelua soluții punctuale, uneori disparate, să le verifici, să le testezi și să le așezi într-un sistem integrat care funcționează. Nu inventăm de dragul invenției. Inovăm prin integrare, verificare și aplicare responsabilă.

Un exemplu concret este zona de ventilare în școli. Din experiență proprie, dar și din experiența negativă a altora, am înțeles că soluțiile centralizate pentru ventilarea școlilor sunt adesea ineficiente, consumatoare de energie și greu de gestionat din punct de vedere al reglajelor reale necesare. De aceea, promovăm puternic soluțiile de ventilare per clasă, nu doar ca principiu tehnic, ci ca soluție mai controlabilă, mai adaptată funcționării reale a unei școli.

Când recomandăm astfel de echipamente, nu ne uităm doar în fișa tehnică. Verificăm efectiv. Ne interesează ca echipamentul să poată asigura schimburile de aer necesare pentru fiecare clasă, să fie silențios și să poată funcționa, de exemplu, la peste 50–60% din capacitate, respectiv în jur de 500–600 mc/h, cu un nivel de zgomot sub 42 dB. Într-o clasă, nu este suficient să ai aer proaspăt; trebuie ca soluția să fie suportabilă acustic și utilizabilă în timpul orelor.

Am constatat că unele fișe tehnice sunt construite mai mult pentru marketing decât pentru decizie tehnică reală. De exemplu, la echipamentele cu recuperare de căldură, nu este suficient să ți se declare o eficiență energetică foarte bună într-un palier de temperatură convenabil, care nu te interesează în exploatarea reală. Dacă afară sunt 10 grade și în clasă vrei 22 de grade, este o situație; dar dacă afară sunt minus 5 grade, atunci te interesează eficiența la extremele de temperatură, acolo unde echipamentul este cu adevărat pus la încercare.

De aceea, pentru noi inovația reală înseamnă verificare. Înseamnă să nu crezi orbește în fișa tehnică, ci să o confrunți cu realitatea. Înseamnă să alegi soluții care funcționează în exploatare, nu doar în prezentări. Aceasta este diferența dintre marketing și inginerie: marketingul promite, ingineria verifică.

Resursa umană este definită ca valoare centrală în companie. Cum reușiți să atrageți și să păstrați specialiști într-o piață competitivă și în continuă schimbare?

O companie de proiectare nu poate exista fără oameni buni. Tehnologia ajută, dar nu înlocuiește competența, caracterul și capacitatea de asumare. Pentru mine, resursa umană nu este un capitol de HR, ci nucleul real al companiei.

Atragerea oamenilor buni începe cu proiectele. Specialiștii valoroși vor să lucreze în contexte în care pot crește, pot învăța și pot avea impact. Dar păstrarea lor depinde de ceva mai profund: cultură organizațională, claritate, respect, predictibilitate și sens. Un om bun nu rămâne doar pentru salariu. Rămâne dacă simte că munca lui contează și că nu este consumat inutil de haos.

În VEGO am încercat să construim sisteme care să sprijine oamenii, nu să îi sufoce. Procesele, aplicațiile, metodologiile și RENDA nu au sens dacă devin o povară birocratică. Ele trebuie să ajute specialistul să lucreze mai bine, să piardă mai puțin timp și să fie mai protejat în fața erorilor sistemice.

Piața se schimbă, iar oamenii se schimbă odată cu ea. Noua generație are alte așteptări, alt raport cu timpul, alt raport cu tehnologia. Companiile care vor încerca doar să impună modele vechi vor pierde. Trebuie să păstrăm rigoarea profesiei, dar să schimbăm instrumentele prin care această rigoare este susținută.

Privind spre 2026–2027, ce tipuri de proiecte credeți că vor domina piața: rezidențial, infrastructură, industrial, mixed-use? Unde se va concentra creșterea reală?

Cred că perioada 2026–2027 va fi marcată mai puțin de entuziasm speculativ și mai mult de proiecte cu fundament real. Creșterea va veni acolo unde există nevoie clară, finanțare coerentă și capacitate de implementare.

Infrastructura va rămâne esențială, mai ales infrastructura urbană, mobilitatea, rețelele, regenerarea urbană și proiectele legate de funcționarea orașelor. România are încă decalaje mari, iar aceste decalaje nu pot fi rezolvate fără proiecte tehnice solide.

Rezidențialul va continua, dar va fi mai selectiv. Nu orice proiect rezidențial va mai fi absorbit ușor de piață. Vor conta localizarea, calitatea, accesul la servicii, eficiența energetică, costurile de întreținere și integrarea urbană. Cred că simpla multiplicare de metri pătrați va fi tot mai puțin convingătoare.

Industrialul și logistica au potențial, mai ales în zone bine conectate, dar și aici lucrurile vor depinde de infrastructură și de contextul economic. Mixed-use-ul va rămâne interesant, dar doar dacă este gândit real, nu ca etichetă. Un proiect mixed-use autentic trebuie să creeze viață urbană, nu doar să pună funcțiuni diferite în același amplasament.

Creșterea reală se va concentra, în opinia mea, în proiectele care rezolvă probleme concrete: mobilitate, energie, eficiență, locuire de calitate, regenerare urbană, infrastructură publică și adaptare climatică. Piața nu va mai recompensa doar suprafața construită, ci inteligența cu care proiectul răspunde la nevoile reale ale orașului și ale comunității.