Concrete & Design Solutions a devenit în 2026 prima firmă de proiectare din România care obține distincția Deloitte „Best Managed Companies". Vine după un an de creștere de 87% în 2024, urmat de o „revenire la un ritm normal" în 2025, iar Alexandru Fulga nu tratează asta ca pe o corecție îngrijorătoare, ci ca pe maturizarea firească a unei companii care lucrează simultan pe aeroporturi (Timișoara, Maramureș), spitale, infrastructură urbană și rezidențială, coordonând între 10 și 17 specialități pe fiecare proiect complex.
În paralel cu integrarea echipei CES Consulting și avansul spre BIM complet și instrumente AI, Alexandru Fulga vorbește și din poziția de președinte al Patronatului Proiectanților în Construcții, despre datele îngrijorătoare ale pieței din primele luni din 2026, despre deficitul de specialiști care obligă firmele să se lupte pentru aceiași oameni și despre linia, încă neclară pentru mulți, dintre ce poate automatiza tehnologia și ce rămâne, ireductibil, responsabilitatea unui proiectant.
CDS a obținut în premieră certificarea Deloitte „Best Managed Companies" în 2026, o recunoaștere neobișnuită pentru o firmă de proiectare. Ce a convins juriul Deloitte și ce a trebuit să schimbați intern ca să ajungeți la acest nivel de maturitate managerială?
Obținerea certificării Deloitte „Best Managed Companies” reprezintă pentru noi o validare importantă a modului în care am construit și dezvoltat compania în ultimii ani. Programul evaluează organizațiile din perspectiva strategiei, guvernanței, performanței, culturii organizaționale și capacității de inovare, iar faptul că o firmă de proiectare este recunoscută în acest context demonstrează că performanța unei organizații nu este definită doar de expertiza tehnică, ci și de capacitatea de a construi procese, echipe și mecanisme de management solide.
Credem că unul dintre elementele apreciate de juriu a fost consecvența cu care am urmărit dezvoltarea sustenabilă a companiei. Nu am construit procesele interne și mecanismele de management pentru a obține o certificare, ci pentru că acestea au făcut parte din strategia noastră de dezvoltare și consolidare organizațională.
Pe măsură ce compania s-a dezvoltat și a preluat proiecte tot mai complexe, am urmărit consolidarea unor mecanisme de management și coordonare care să susțină creșterea organizației și să asigure menținerea acelorași standarde de calitate la nivelul întregului portofoliu.
În cazul CDS, managementul se regăsește la două niveluri complementare. Pe de o parte, vorbim despre managementul companiei, care presupune definirea unei direcții strategice clare, dezvoltarea unei structuri organizaționale eficiente, investiții constante în oameni, digitalizare și procese care să susțină creșterea sustenabilă a organizației. Pe de altă parte, vorbim despre managementul proiectelor, care reprezintă o componentă esențială a fiecărui obiectiv pe care îl dezvoltăm. Modul în care sunt coordonate echipele multidisciplinare, gestionate resursele, monitorizate riscurile, controlată calitatea și integrate cerințele beneficiarilor influențează direct succesul fiecărui proiect.
În domeniul proiectării, calitatea rezultatului final este strâns legată de calitatea managementului aplicat pe parcursul întregului proces de dezvoltare. Din acest motiv, am investit constant în consolidarea capabilităților de management de proiect, în standardizarea proceselor care generează eficiență, în digitalizare și în dezvoltarea unor mecanisme de colaborare care permit coordonarea eficientă a proiectelor complexe.
Privim această certificare ca pe o confirmare a unei direcții pe care am urmat-o consecvent de-a lungul anilor și nu ca pe un obiectiv în sine. Ea validează un model de dezvoltare bazat pe investiții în oameni, procese și tehnologie și ne motivează să continuăm să consolidăm atât capacitatea organizației, cât și performanța proiectelor pe care le livrăm la cele mai înalte standarde de profesionalism și calitate.

Ați crescut cifra de afaceri cu 87% în 2024, un ritm rar în proiectare. 2025 a adus o temperare, ați descris-o drept „revenire la un ritm normal". Cum arată 2026?
Creșterea din 2024 a fost una remarcabilă, susținută de un context investițional favorabil și de un volum ridicat de proiecte aflate în implementare. În 2025, piața a intrat într-o etapă de normalizare, marcată de o mai mare prudență în deciziile investiționale și de o stabilizare a ritmului de finanțare pentru anumite categorii de proiecte. În acest context, activitatea CDS a continuat să crească, însă într-un ritm mai apropiat de dinamica normală a pieței, pe fondul unui context economic mai rezervat și al unei atenții sporite acordate prioritizării investițiilor și utilizării fondurilor publice și europene.
Pentru 2026, anticipăm o piață care va continua să ofere oportunități importante, însă într-un context în care ritmul și tipologia investițiilor vor fi influențate de o serie de factori externi. În domeniul proiectării și construcțiilor, evoluția pieței este strâns legată de nivelul investițiilor publice și private, de accesarea fondurilor europene, precum și de stabilitatea cadrului administrativ și de prioritățile de finanțare stabilite la nivel național și local.
În mod particular, proiectele de mare anvergură sunt influențate de procese decizionale complexe, de mecanismele de finanțare și de ritmul de implementare al programelor de investiții. Din acest motiv, considerăm că anul 2026 va fi caracterizat mai degrabă de o consolidare a investițiilor mature și a proiectelor cu relevanță strategică decât de o accelerare generalizată a pieței.
Prioritatea noastră rămâne consolidarea poziției CDS ca partener de referință în proiecte complexe, cu impact public și economic semnificativ. Evoluția companiei se bazează pe un portofoliu echilibrat, prezent în domenii precum infrastructura, sănătatea, educația și dezvoltarea urbană, ceea ce ne oferă capacitatea de a ne adapta mai ușor la schimbările de ritm din diferite segmente ale pieței. În paralel, continuăm să dezvoltăm capabilitățile organizației și să consolidăm instrumentele care susțin calitatea procesului de proiectare.
Obiectivul nostru nu este neapărat maximizarea ritmului de creștere de la un an la altul, ci menținerea unei dezvoltări sănătoase și sustenabile, bazată pe expertiză, performanță și capacitatea de a genera valoare pe termen lung pentru clienți, parteneri și comunitățile în care proiectele noastre sunt implementate.
Portofoliul CDS acoperă simultan aeroporturi, spitale, reabilitări de infrastructură urbană, rezidențial și educație, fiecare cu standarde tehnice și autorități contractante complet diferite. Ce înseamnă, concret, să proiectezi integrat pentru domenii atât de eterogene? Unde sunt cele mai mari riscuri de eroare?
Portofoliul CDS acoperă domenii foarte diferite, fiecare cu propriile cerințe tehnice, operaționale și administrative. Proiectarea integrată, într-un astfel de context, înseamnă mai mult decât reunirea mai multor specialități în același proiect. Înseamnă capacitatea de a înțelege specificul fiecărei funcțiuni, de a anticipa interdependențele dintre discipline și de a construi o soluție coerentă încă din fazele incipiente ale investiției.
La CDS, acest lucru este posibil prin existența unor echipe specializate pentru funcțiuni complexe, precum aeroporturi, spitale, educație, infrastructură urbană sau dezvoltări rezidențiale. Diversitatea proiectelor din portofoliul CDS contribuie la dezvoltarea unei expertize solide în gestionarea unor cerințe și provocări diferite, oferind echipelor noastre capacitatea de a aborda fiecare proiect într-un mod adaptat contextului și obiectivelor beneficiarului.
În același timp, compania investește permanent în pregătirea tehnică a echipelor, astfel încât acestea să poată răspunde cerințelor tot mai ridicate ale proiectelor actuale și să se adapteze rapid la funcțiuni noi sau la contexte de proiectare diferite.
Integrarea tuturor specialităților se realizează printr-un proces de coordonare perfecționat în timp. În mod curent, un proiect complex poate implica între 10 și 17 specialități, iar corelarea acestora presupune atât experiență tehnică, cât și disciplină organizațională. BIM, mediile comune de date și standardizarea proceselor interne sunt instrumente esențiale în acest sens, deoarece permit o mai bună coordonare a informației, identificarea timpurie a neconcordanțelor și creșterea predictibilității în fazele de proiectare, avizare și execuție.
Un element important al modului nostru de lucru este relația de parteneriat cu beneficiarul. În proiectele complexe, succesul depinde în mare măsură de înțelegerea corectă a cerințelor încă de la început, de o planificare realistă și de identificarea timpurie a riscurilor care pot influența costul, termenul, autorizarea sau funcționarea viitoare a obiectivului. De aceea, lucrăm împreună cu beneficiarii pentru a clarifica obiectivele proiectului, pentru a prioritiza deciziile și pentru a construi soluții adaptate atât cerințelor tehnice, cât și constrângerilor operaționale și financiare.
Cele mai mari riscuri de eroare apar atunci când proiectul nu este fundamentat corect din fazele incipiente. O planificare defectuoasă în raport cu obiectivele clientului, omiterea unor riscuri cu impact major, subestimarea procedurilor de avizare și autorizare, pierderea din vedere a bugetului sau lipsa unei coordonări interdisciplinare reale pot afecta semnificativ evoluția unei investiții. În proiectele de mare complexitate, aceste riscuri nu rămân izolate, ci se pot propaga rapid între specialități și pot genera întârzieri, costuri suplimentare sau dificultăți în execuție.
Din acest motiv, abordarea CDS se bazează pe coordonare multidisciplinară, pregătire tehnică permanentă, digitalizare, standardizare și comunicare constantă cu beneficiarul. Considerăm că proiectarea integrată nu înseamnă doar livrarea unei documentații complete, ci construirea unui cadru de lucru care permite decizii mai bune, riscuri mai bine controlate și proiecte mai predictibile pe întreg ciclul lor de viață.

Ați proiectat Terminalul de Plecări Internaționale al Aeroportului Timișoara, inaugurat pentru intrarea României în Schengen. Iar acum lucrați la Terminalul Aeroportului Maramureș. Infrastructura aeroportuară are cerințe tehnice și de certificare dintre cele mai stricte. Cum diferă proiectarea unui aeroport față de un spital sau o clădire de birouri?
Fiecare tip de investiție are propriul nivel de complexitate și propriul set de cerințe operaționale, tehnice și de reglementare. Din această perspectivă, nu putem spune că un aeroport este neapărat mai complex decât un spital sau invers, însă provocările sunt diferite și necesită expertiză specializată.
Un aeroport funcționează ca o infrastructură critică în care fluxurile de pasageri, securitatea, controlul de frontieră, operarea bagajelor, sistemele de navigație și cerințele specifice aviației trebuie integrate într-un mod extrem de riguros. În plus, proiectarea trebuie să respecte standarde și proceduri specifice impuse de autoritățile aeronautice naționale și internaționale, iar continuitatea operațională a aeroportului reprezintă adesea o condiție esențială.
În cazul unui spital, complexitatea este generată de integrarea proceselor medicale, de cerințele privind circuitele funcționale, controlul infecțiilor, echipamentele medicale și siguranța pacienților. O clădire de birouri, la rândul său, urmărește alte obiective, fiind orientată către flexibilitatea spațiilor, confortul utilizatorilor, eficiența energetică și adaptabilitatea pe termen lung.
Dincolo de diferențele dintre funcțiuni, elementul comun este necesitatea unei coordonări multidisciplinare foarte riguroase. La CDS lucrăm cu echipe specializate pentru diferite tipuri de investiții și investim constant în dezvoltarea competențelor tehnice, astfel încât să putem răspunde cerințelor specifice fiecărui domeniu. Experiența acumulată în proiecte diverse ne permite să înțelegem rapid particularitățile unei investiții și să adaptăm procesele de proiectare la cerințele operaționale ale beneficiarului.
În proiecte precum Terminalul de Plecări Externe al Aeroportului Internațional Timișoara sau noul terminal al Aeroportului Internațional Maramureș, provocarea principală a fost integrarea tuturor sistemelor și proceselor care permit funcționarea eficientă a aeroportului. Același principiu se aplică și în spitale, infrastructură sau alte investiții complexe: succesul proiectului depinde de capacitatea de a transforma un număr mare de cerințe tehnice, operaționale și de reglementare într-o soluție coerentă și funcțională.
În final, diferența nu este dată doar de tipul clădirii, ci de capacitatea echipei de proiectare de a înțelege modul în care aceasta va funcționa în fiecare zi, pe întreaga sa durată de viață.
Interviul integral poate fi citit în TOP 100 Arhitecți și Proiectanți 2026.
.jpg)