Brutalismul, stilul arhitectural definit de forme masive, beton aparent și un discurs social radical, continuă să divizeze opiniile. Pentru unii este simbolul decăderii urbane postbelice. Pentru alții, o expresie sinceră a arhitecturii moderne, nefiltrată de estetica superficială. În România, acest contrast este mai evident ca niciodată: între nostalgia pentru orașele „aerisite” de altădată și realitatea blocurilor din prefabricate, între demolare și conservare.

Un stil născut din nevoia de reconstrucție

După al Doilea Război Mondial, Europa — inclusiv România — avea nevoie urgentă de locuințe și infrastructură. Brutalismul a oferit o soluție economică și eficientă. În Marea Britanie, soții Alison și Peter Smithson formulau principiile „Noului Brutalism” ca expresie politică și estetică. În România, proiecte precum Casa Scânteii (azi Casa Presei Libere), Hotel Intercontinental sau Sala Polivalentă din Cluj-Napoca aduceau aceste principii în peisajul urban românesc, în cheia realismului socialist.

Deși inspirate din modernismul occidental, aceste clădiri au fost adaptate politicii vremii, servind un dublu rol: funcțional și propagandistic. Totuși, ele rămân până astăzi exemple de arhitectură monumentală care îmbină expresivitatea structurii cu un mesaj ideologic clar.

Între patrimoniu ignorat și demolări tăcute

În timp ce în Vest clădirile brutaliste beneficiază de campanii de conservare — precum #SOSBrutalism sau includerea în patrimoniul național — în România, multe sunt ignorate, mutilate de renovări neadecvate sau complet demolate. Cinematografele moderniste din anii ’60-’70 dispar unul câte unul. Blocurile din cartierele Titan, Drumul Taberei sau Pantelimon sunt adesea percepute doar ca „moștenire comunistă”, fără a se înțelege contextul urban și social în care au apărut.

Și totuși, ele au oferit locuințe pentru sute de mii de români. Au fost expresia unei ambiții de sistematizare și planificare socială, oricât de imperfecte.

Estetică brutalistă în ochii prezentului

Criticii susțin că Brutalismul e rece, inuman, deprimant. Că locuitorii din aceste clădiri suferă de izolare, disconfort și lipsă de identitate. Pe de altă parte, arhitecții și istoricii subliniază coerența compozițională, sinceritatea materialelor, dar mai ales ideea de arhitectură pentru toți.

În România, tinerii arhitecți redescoperă această moștenire. Unele proiecte noi inspirate din estetica brutalistă — cum ar fi blocuri colective contemporane cu fațade din beton aparent sau reabilitări inteligente ale structurilor existente — readuc în discuție valorile acestui curent: funcționalitate, onestitate și impact social.

Brutalismul în 2025: moștenire, lecție, posibilă inspirație

Astăzi, nu mai putem construi exact ca în anii ’70. Betonul nu mai este o alegere sustenabilă, iar brutalismul — ca estetică pură — nu mai șochează. Însă integritatea sa ideologică rămâne o sursă valoroasă de reflecție.

Pentru România, întrebarea este: păstrăm, înțelegem și valorificăm această arhitectură? Sau o lăsăm să se prăbușească — la propriu și simbolic?

Sursa: Architizer