După mai mulți ani în care revenirea construcțiilor non-rezidențiale a fost anunțată drept inevitabilă, datele din 2026 conturează o realitate mult mai temperată. Boom-ul așteptat nu s-a materializat, iar industria intră într-o etapă de ajustare prelungită, marcată de stagnare, corecții selective și diferențe tot mai mari între segmentele de piață.
Conform celui mai recent Consensus Construction Forecast publicat de American Institute of Architects, cheltuielile pentru construcții non-rezidențiale sunt estimate să crească cu aproximativ 1% în 2026 și cu puțin peste 2% în 2027. Aceste cifre nu sunt însă ajustate la inflație, ceea ce înseamnă că, în termeni reali, multe categorii de clădiri vor continua să piardă teren, în timp ce costurile de execuție rămân ridicate. Diferența dintre percepția unei economii „sănătoase” și realitatea din construcții devine tot mai evidentă în deciziile de investiții și în ritmul proiectelor care ajung efectiv să fie construite.
La nivel agregat, piața pare aproape plată, dar privită în detaliu, imaginea este profund fragmentată. Centrele de date reprezintă o excepție clară. Alimentate de investițiile masive în inteligență artificială și infrastructură digitală, acestea au înregistrat creșteri spectaculoase în 2025 și sunt prognozate să continue într-un ritm accelerat și în 2026. Practic, funcționează într-o economie paralelă față de restul construcțiilor.
În schimb, birourile, retailul tradițional, educația și o mare parte din producția industrială intră într-o zonă de blocaj structural. Rata ridicată de neocupare a spațiilor de birouri și accelerarea conversiilor către rezidențial indică o schimbare de paradigmă, nu doar un ciclu temporar. Fără segmentul centrelor de date, investițiile în birouri sunt estimate să scadă semnificativ și în următorii doi ani. Sectorul sănătății și ospitalitatea reușesc să rămână relativ stabile, susținute de factori demografici și de revenirea parțială a călătoriilor de business, dar nici ele nu pot compensa declinul altor categorii.
Contextul macroeconomic amplifică această incertitudine. Deși economia continuă să crească moderat, beneficiile sunt distribuite inegal, cu o concentrare accentuată în jurul tehnologiei și AI. În același timp, încrederea consumatorilor scade, mai ales în rândul gospodăriilor cu venituri mici și medii. Pentru construcții, acest dezechilibru se traduce prin prudență extremă. Politicile comerciale fluctuante, presiunile asupra forței de muncă, unde o proporție semnificativă este formată din lucrători imigranți, și reducerile de cheltuieli publice afectează direct capacitatea de a iniția proiecte pe termen lung.
Deși statisticile privind lansarea proiectelor pot părea optimiste, realitatea din teren este diferită. Amânările, redimensionările și anulările sunt tot mai frecvente, iar backlog-ul constructorilor a coborât la unul dintre cele mai scăzute niveluri de după pandemie. Multe proiecte există mai degrabă ca intenție decât ca investiții ferme.
În acest context, construcțiile non-rezidențiale nu mai pot fi privite ca un singur sector unitar. Ele evoluează pe mai multe viteze simultan: un segment extrem de puternic, câteva nișe cu creștere moderată, o zonă largă de stagnare și un segment aflat în declin structural. Această fragmentare complică semnificativ planificarea pentru arhitecți și proiectanți, pentru care diversificarea portofoliului nu mai este un avantaj, ci o necesitate.
Pentru birourile de arhitectură, semnalele sunt clare. Architecture Billings Index rămâne sub pragul de creștere de mai mulți ani, iar contractele de proiectare nu indică un val de lucrări care să urmeze. Competiția pentru fiecare proiect este mai intensă, ciclurile de decizie sunt mai lungi, iar presiunea pe onorarii este constantă. În același timp, proiectele care merg mai departe vin adesea cu termene comprimate, nivel mai ridicat de risc și cerințe mai stricte de coordonare și predictibilitate.
În acest peisaj, diferența nu o mai face volumul, ci capacitatea de adaptare. Alegerea sectoarelor cu reziliență, înțelegerea profundă a contextului economic, integrarea tehnologiei și gestionarea atentă a riscului devin esențiale. Construcțiile non-rezidențiale nu intră într-o criză abruptă, dar nici nu revin la dinamica de dinainte de pandemie. Urmează, cel mai probabil, câțiva ani de ajustare lentă, cu insule de creștere și zone care s-ar putea să nu își mai revină în forma cunoscută.
