Într-o piață în care eficiența economică și viteza de implementare influențează tot mai mult procesul de proiectare, arhitectura este chemată să demonstreze că poate crea valoare dincolo de imaginea unei clădiri. Printr-o abordare interdisciplinară și orientată către performanță, X Architecture & Engineering susține că proiectarea trebuie privită ca o investiție strategică, cu impact asupra întregului ciclu de viață al unei dezvoltări.

Am discutat cu Mariana Turcu, CEO al X Architecture & Engineering Consult (XAE), despre modul în care evoluează profesia de arhitect, principalele provocări ale pieței și direcțiile care vor defini viitorul mediului construit.

X Architecture & Engineering vorbește despre arhitectură ca despre o formă de cunoaștere și explorare a lumii prin spațiu. Cum se traduce această abordare într-un proces concret de proiectare, mai ales într-o piață dominată adesea de presiuni economice și termene foarte scurte? 

Cred că una dintre cele mai mari confuzii este că explorarea în arhitectură presupune timp în plus. În realitate, ea presupune o metodă mai bună de a pune întrebările potrivite încă de la început.

Înainte să desenăm o clădire, încercăm să înțelegem sistemul din care aceasta va face parte: orașul, comunitatea, comportamentul utilizatorilor, ciclul de viață al investiției și chiar impactul asupra generațiilor viitoare. Dacă înțelegi bine contextul, deciziile devin mai rapide și mai coerente ulterior.

Presiunea economică există și este legitimă. Rolul nostru nu este să o ignorăm, ci să demonstrăm că arhitectura de calitate reduce costuri pe termen lung: prin flexibilitatea spațiilor, eficiența operațională, valoarea de piață și durabilitatea investiției. În acest sens, arhitectura nu este un cost suplimentar, ci o strategie economică inteligentă.

Studioul vostru pune accent pe relația dintre dimensiunea tehnică și cea poetică a arhitecturii. Cum reușiți să păstrați această componentă conceptuală într-un context în care multe proiecte sunt evaluate aproape exclusiv prin criterii de eficiență și cost? 

Arhitectura bună nu apare din opoziția dintre poezie și tehnică, ci din întâlnirea lor.

Componenta poetică nu înseamnă gesturi spectaculoase sau forme extravagante. Înseamnă capacitatea unui spațiu de a produce stare, orientare, confort și apartenență. Iar aceste calități pot fi măsurate prin felul în care oamenii folosesc spațiul ani la rând.

Paradoxal, cu cât partea tehnică este mai bine rezolvată, cu atât arhitectura are mai multă libertate să genereze experiență. Pentru noi, performanța inginerească și sensibilitatea arhitecturală nu sunt două obiective diferite, ci două fețe ale aceleiași soluții.

Echipa XAE este construită în jurul unor experiențe multiculturale și interdisciplinare. Cum influențează această diversitate modul în care abordați proiectele și ce avantaje reale aduce în raport cu birourile care funcționează într-o structură mai tradițională? 

Orașele contemporane sunt sisteme extrem de complexe și nu mai pot fi înțelese exclusiv prin perspectiva arhitectului.

În echipa noastră coexistă experiențe internaționale, competențe tehnice, cercetare, comunicare, design și management de proiect. Diversitatea aceasta schimbă modul în care punem problema, nu doar soluția finală.

În loc să căutăm răspunsul cel mai rapid, avem șansa să analizăm aceeași situație din mai multe perspective. Acest proces generează proiecte mai reziliente și reduce numărul compromisurilor făcute ulterior în execuție.

În fond, arhitectura este un exercițiu de colaborare.

În ultimii ani, multe birouri de arhitectură au început să producă proiecte tot mai standardizate pentru a răspunde ritmului pieței. Cum evitați ca identitatea arhitecturală a studioului să nu fie diluată de această presiune a uniformizării? 

Nu cred că identitatea unui birou trebuie să fie recunoscută prin repetarea acelorași forme.

Identitatea reală este metoda de gândire.

La XAE nu ne propunem să desenăm aceeași arhitectură în proiecte diferite, ci să aplicăm aceeași rigoare în înțelegerea contextului. Dacă două proiecte arată identic, probabil unul dintre ele nu și-a înțeles suficient locul.

Orașele au nevoie de diversitate, nu de semnături stilistice repetate.

Vorbiți despre arhitectură ca despre un proces de studiu, experiment și reflecție. Mai există astăzi suficient spațiu pentru experiment real în arhitectură sau piața a devenit prea orientată spre predictibilitate și risc minim? 

Experimentul nu înseamnă neapărat forme radicale.

Uneori înseamnă să testezi un nou mod de organizare a locuirii, o soluție constructivă mai eficientă, un spațiu public diferit sau un proces colaborativ nou.

Piața este într-adevăr mai prudentă decât acum două decenii, dar tocmai de aceea experimentul trebuie să fie fundamentat pe cercetare și argumente solide.

Cred că următoarea generație de inovație va veni mai puțin din imagine și mai mult din performanță.

Proiectele cu impact urban major presupun adesea numeroși factori de decizie și compromisuri inevitabile. Cum gestionați tensiunea dintre viziunea arhitecturală inițială și realitatea administrativă, economică sau politică a implementării? 

Compromisul nu este întotdeauna un eșec. Există compromisuri care distrug proiectul și compromisuri care îl fac posibil.

Diferența o face capacitatea de a identifica elementele care definesc esența proiectului și cele care pot fi adaptate fără pierderea calității.

Arhitectul trebuie să fie și negociator și mediator. În proiectele complexe, succesul nu înseamnă să câștigi toate argumentele, ci să păstrezi valorile fundamentale până la finalul implementării.

Cum vedeți astăzi relația dintre arhitectură și dezvoltarea urbană în România? Mai există suficientă preocupare pentru calitatea spațiului public și pentru coerența orașului sau predomină încă logica dezvoltării punctuale? 

România începe să înțeleagă că valoarea unei investiții nu se oprește la limita terenului.

Beneficiarii și autoritățile discută din ce în ce mai des despre mobilitate, spații publice, mix funcțional și regenerare urbană.

Totuși, încă predomină proiectele analizate individual, iar orașul continuă să fie tratat ca o sumă de parcele.

Cred că următorul pas important este trecerea de la dezvoltarea imobiliară la cultura dezvoltării urbane integrate.

În multe proiecte contemporane, tehnologia și imaginea spectaculoasă riscă să devină mai importante decât experiența reală a utilizatorului. Cum evitați această capcană și cum definiți, de fapt, succesul unui spațiu arhitectural? 

O imagine poate convinge un juriu. Un spațiu trebuie să convingă oamenii în fiecare zi.

Succesul unei clădiri nu se măsoară doar prin fotografii spectaculoase, ci prin cât de natural este folosită, cât de ușor se adaptează în timp și cât de bine îmbătrânește.

Tehnologia este extraordinară atunci când devine invizibilă și susține experiența umană, nu când încearcă să o înlocuiască.

Observați o schimbare în modul în care beneficiarii înțeleg valoarea arhitecturii sau proiectantul trebuie încă să justifice constant de ce calitatea spațiului contează? 

Există o schimbare clară. Beneficiarii sunt mult mai informați decât în urmă cu zece ani și înțeleg legătura dintre arhitectură, valoarea investiției și experiența utilizatorului.

Discuția nu mai este doar despre metri pătrați, ci despre flexibilitate, eficiență energetică, identitate și calitatea vieții.

Cred că rolul nostru nu mai este doar să justificăm arhitectura, ci să oferim argumente măsurabile pentru deciziile de proiectare.

În contextul actual, sustenabilitatea este prezentă în aproape orice discurs despre arhitectură. Cum diferențiați sustenabilitatea reală de soluțiile „de imagine” și ce considerați că lipsește cel mai mult în abordarea actuală a pieței? 

Sustenabilitatea nu începe cu panourile fotovoltaice.

Începe cu decizia dacă acea clădire trebuie construită, unde este amplasată și cât de mult va putea fi adaptată peste 30 sau 50 de ani.

O clădire care poate fi reutilizată, transformată și întreținută eficient este, de multe ori, mai sustenabilă decât una plină de tehnologii verzi, dar rigidă funcțional.

Cred că piața vorbește încă prea puțin despre longevitate și economie circulară.

Cum credeți că vor influența digitalizarea, AI-ul și noile instrumente tehnologice procesul creativ al arhitecturii în următorii ani? Există riscul ca viteza și automatizarea să afecteze profunzimea gândirii arhitecturale? 

AI va schimba profund profesia, dar nu cred că va înlocui arhitectul.

Va automatiza documentații, analize și variante de proiect, eliberând timp pentru ceea ce contează cu adevărat: gândirea critică și deciziile strategice.

Riscul nu este existența inteligenței artificiale, ci tentația de a accepta prima soluție generată fără a o pune sub semnul întrebării.

În arhitectură, întrebările bune vor rămâne mai valoroase decât răspunsurile rapide.

Privind spre 2026–2027, ce credeți că va face diferența între birourile de arhitectură care vor rămâne relevante și cele care vor deveni doar furnizori tehnici de documentații?

Cred că vom asista la o separare foarte clară.

Pe de o parte vor exista birouri care vor produce documentație tehnică tot mai eficient, un proces care va fi din ce în ce mai asistat de tehnologie.

Pe de altă parte vor rămâne studiourile capabile să ofere viziune, strategie și capacitatea de a integra arhitectura într-un context urban, economic și social mai larg.

În viitor, valoarea arhitectului nu va mai fi dată de faptul că poate desena o clădire, ci de faptul că poate formula întrebările care schimbă felul în care construim orașele. Aceasta este direcția în care cred că trebuie să evolueze profesia și este filosofia pe care încercăm să o cultivăm în X Architecture & Engineering.