Călătoria cu trenul nu mai este doar o chestiune de infrastructură, ci o experiență culturală, estetică și tehnologică. Ediția din 2025 a Prix Versailles, una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale dedicate arhitecturii comerciale și publice, a anunțat lista celor mai frumoase gări de pasageri din lume — o selecție care reinterpretează ideea de mobilitate prin artă, sustenabilitate și design vizionar.

Jérôme Gouadain, Secretarul General al Prix Versailles, a declarat că „aceste structuri reprezintă un omagiu suprem adus comunității profesionale și o dovadă a modului în care infrastructura poate deveni patrimoniu contemporan”. Cele șapte proiecte selectate pentru 2025 sunt exemple remarcabile ale felului în care arhitectura transportului reușește să conecteze orașe, oameni și timpuri.

În Sydney, Gadigal Station, semnată de Foster + Partners împreună cu Cox Architecture, se află la 25 de metri sub pământ, dar respiră modernitate și poezie urbană. Denumită după poporul aborigen care locuia odinioară zona, stația aduce omagiu originilor printr-un joc spectaculos de culori ceramice și forme fluide, inspirate de geologia naturală a locului.

În Europa, Mons Station a lui Santiago Calatrava transformă orașul belgian într-un nod urban spectaculos. Cu o pasarelă de 165 de metri, complet albă și suspendată, stația devine o catedrală a mobilității moderne. Lumina naturală, proporțiile ample și rafinamentul structural specific arhitectului spaniol transformă infrastructura într-o experiență arhitecturală.

Tot în Asia, Baiyun Station din Guangzhou, proiectată de Nikken Sekkei, reușește performanța de a transforma un complex gigantic — cu 24 de linii de mare viteză și 6 linii de metrou — într-un spațiu deschis, luminos, aproape aerian. Platformele sunt integrate într-un veritabil parc urban pe verticală, cu grădini, pasarele și arcade tradiționale reinterpretate contemporan.

Franța domină selecția cu două stații excepționale. La Saint-Denis–Pleyel, Kengo Kuma & Associates semnează o construcție monumentală, dar caldă, complet placată cu lemn, care aduce lumină naturală până la 28 de metri sub pământ. Clădirea, amplasată într-o zonă marcată de fragmentare urbană, devine simbolul coeziunii, unind trei comunități distincte printr-un gest arhitectural fluid și uman.

În apropiere, la Villejuif – Gustave Roussy, Dominique Perrault Architecture experimentează cu metal, lumină și transparență. O cupolă de sticlă de 70 de metri în diametru acoperă una dintre cele mai adânci stații din Franța, unde reflexiile și straturile de lumină se transformă într-un spectacol optic. Perrault vorbește despre „arhitectonica legăturii” — o expresie perfectă pentru modul în care această lucrare leagă mișcarea verticală a orașului de dinamica subterană.

În Orientul Mijlociu, două proiecte remarcabile redefinesc transportul urban. KAFD Station, semnată de Zaha Hadid Architects în Riad, evocă dunele de nisip și structurile naturale ale deșertului, transformând cea mai mare rețea de transport autonom din lume într-un manifest arhitectural. Fațada ondulată și interiorul fluid par mai aproape de o sculptură decât de o infrastructură.

Tot în Riad, Qasr Al Hokm Station de Snøhetta se deschide ca o piață urbană sub o cupolă inversată, care funcționează ca un periscop de lumină. Ziua, lumina naturală este reflectată până la nivelurile inferioare, iar noaptea, reflexiile din interior luminează orașul. Materialele locale și finisajele din lut readuc tradiția vernaculară Najdi într-un context ultramodern.

Selecția din 2025 confirmă o tendință vizibilă în ultimul deceniu: stațiile nu mai sunt spații de tranzit, ci spații de identitate. Ele devin repere urbane, locuri de întâlnire și de expresie a unei estetici publice care combină infrastructura cu poezia spațiului. În decembrie, la sediul UNESCO din Paris, trei dintre aceste proiecte vor primi titlul mondial Prix Versailles – pentru arhitectură, interior sau exterior – consolidând ideea că mobilitatea viitorului nu este doar eficientă, ci și frumoasă.

Sursa: Bustler